Patriarhia Română îndeamnă parohiile și mănăstirile ortodoxe din țară, mai ales cele din mediul urban, să vină în sprijinul persoanelor afectate de căldura excesivă și să ofere apă și adăpost celor cer acest lucru.
„Preoții parohi, stareții și starețele sunt solicitați să ofere spațiu de adăpost în biserică și apă pietonilor care nu se mai pot deplasa din cauza căldurii”, arată Patriarhia Română, într-un comunicat de presă remis, luni, agenției MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a declarat, pentru MEDIAFAX, că bisericile din Capitală sunt deschise pe durata zilei, în unele cazuri chiar și până la orele 20.00. Persoanele cărora li se face rău în apropierea locașurilor de cult vor fi transportate în interior, unde vor primi apă sau ceai și vor sta până își vor reveni. În cazul celor care au o problemă mai gravă de sănătate, reprezentanții bisericilor vor solicita ambulanța, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Potrivit părintelui Stoica, apelul Patriarhiei vizează în special locașurile de cult din mediul urban, unde numărul celor afectați de căldura excesivă poate fi foarte mare. „Dar orice locaș, indiferent de zona unde se află, trebuie să fie pregăit cu apă sau ceai și un spațiu rece pentru cei care ar suferi de căldura excesivă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.