Încă unul

Acuzațiile împotriva comisarului-șef Ioan Crap cad ca popicele



Comisarului-șef Ioan Crap, fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava
Comisarului-șef Ioan Crap, fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava

Acuzațiile la adresa comisarului-șef Ioan Crap, fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, dar și adjunct al acestei instituții, cad una după alta. În decurs de numai un an procurorii au dispus clasarea în două dintre dosarele care i s-au întocmit.
Ultima măsură de acest gen datează de pe 7 iulie, când procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus clasarea într-un dosar în care Ioan Crap era acuzat de comiterea mai multor infracțiuni de fals în declarații.
Dosarul este unul disjuns din cel înregistrat la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, în iunie 2014. În martie anul trecut, când acuzația de abuz în serviciu contra intereselor publice a picat, DNA a trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava toate datele din care rezulta că ofițerul trebuie cercetat pentru fals în declarații.
„În perioada 2011-2013, inculpatul, în calitate de funcționar în cadrul IPJ Suceava, cadru MAI, a completat declarațiile de avere aferente anilor 2010-2012 cu mențiuni necorespunzătoare adevărului, în sensul că nu au fost declarate un apartament situat în municipiul Iași, precum și valoarea reală a subvențiilor încasate de la APIA, deși a luat la cunoștință prevederile și consecințele declarării și completării în fals a acestor înscrisuri”, se arăta în actul de disjungere trimis de DNA către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Dosarul nu a stat prea mult timp nici aici, fiind declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care după mai multe luni de verificări a dat soluția de clasare.
Faptele de fals în declarații nu există
Apartamentul la care făceau referire procurorii DNA a ajuns în proprietatea familiei Crap, mai exact a soției ofițerului, în cursul anului 2007, prin succesiune.
„Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză se constată că referitor la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații de către inculpatul Crap Ioan fapta nu există pentru următoarele considerente: din situația de fapt expusă reiese că inculpatul Crap Ioan a declarat în cuprinsul declarațiilor de avere un apartament deținut în municipiul Iași, astfel că, raportat la acest imobil, nu există o declarație falsă”, se arată în soluția de clasare.
Alte infracțiuni de fals în declarații vizau faptul că fostul șef al IPJ Suceava nu a declarat exact sumele pe care le-a încasat din subvențiile agricole. În declarația de avere, Ioan Crap a trecut pentru anul 2010 aproximativ 16.000 de lei, pentru anul 2011 aproximativ 16.000 de lei, iar pentru anul 2012 aproximativ 20.000 de lei.
Ulterior, s-a constatat că aceste sume erau rotunjite și ofițerul a încasat în realitate sume mai mari.
Din anchetă a rezultat că se trec în declarația de avere doar veniturile impozabile, nu și cele neimpozabile.
„Coroborând toate prevederile legale, concluzia care se impune este că sumele de bani primite cu titlul de subvenții nu sunt supuse obligației de declarare, impusă de prevederile Legii nr. 176/2010 unor categorii de persoane. Cu privire la sumele declarate inexact de inculpat nu exista obligația declarării, astfel încât se constată că nu există fapta de fals în declarații”, se mai menționează în soluția de clasare.
Clasare și în dosarul „mamă”
O altă soluție de clasare a fost dată de procurorii DNA Suceava în martie 2016, într-un dosar în care comisarul-șef Ioan Crap fusese cercetat pentru comiterea infracțiunii abuz în serviciu contra intereselor publice.
„Se dispune clasarea cauzei privind pe inculpatul Crap Ioan pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu întrucât nu au rezultat probe certe și suficiente care să dovedească dincolo de orice dubiu că persoana a săvârșit infracțiunea”, se arată în ordonanța de clasare a dosarului.
Dosarul în care s-a dispus clasarea este cel în care comisarul-șef Ioan Crap era suspectat că ar fi sunat un subaltern pentru a-l determina să nu o sancționeze pe Delia Moldoveanu, care în aprilie 2014 a fost prinsă în trafic având o viteză mai mare decât cea admisă pe porțiunea respectivă de drum. Mai exact, Delia Moldoveanu, fost director executiv adjunct al APIA Suceava, avea o viteză de 75 km/h, față de 50 km/h cât era normal. De altfel, pentru această abatere, Delia Moldoveanu a fost sancționată de polițistul care a prins-o în trafic.
Mai trebuie spus că în acest dosar s-a derulat și un experiment judiciar, care a dus la concluzia că Delia Moldoveanu nu circula cu o viteză mai mare decât cea înregistrată de radar, iar imaginile surprinse nu au fost alterate în vreun fel.
Ce spunea comunicatul DNA din iunie 2014
În iunie 2014, comisarul-șef Ioan Crap a devenit inculpat într-un dosar al DNA Suceava. Iată cum suna comunicatul oficial al DNA de la acea vreme: „Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, la data de 6 aprilie 2014, inculpatul Crap Ioan, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu de adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, la solicitarea telefonică a unei persoane (preot) și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a intervenit pe lângă un agent de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Suceava, aflat în timpul serviciului cu un autoturism prevăzut cu stație radar, pentru ca acesta să nu dispună măsura reținerii permisului de conducere a unei persoane cu funcție de conducere la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, Centrul Județean Suceava și sancționarea contravențională a acesteia, deși agentul constatase încălcarea prevederilor legale, ce impunea luarea acestei măsuri”, se menționa în comunicatul DNA din 2014.
Preotul care a sunat este Cătălin Axinte, fost consilier administrativ la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, iar persoana pentru care s-a intervenit era Delia Moldoveanu, fostul director executiv adjunct al APIA Suceava.
Comisarul-șef Ioan Crap este trimis în judecată pentru că ar fi încasat ilegal fonduri europene din subvenții
Comisarul-șef Ioan Crap are pe rol și un proces, și asta după ce a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Mai exact, Crap este acuzat că în perioada 2010-2014 ar fi încasat ilegal subvenții în valoare de 86.697 de lei pentru cele 38 de hectare de teren pe care le deține împreună cu soția în județul Botoșani. Fostul șef al Poliției Suceava este suspectat că nu deținea în proprietate terenurile respective și ca atare nu putea beneficia de subvențiile europene.
Ioan Crap a negat toate aceste acuzații și crede că s-a dorit doar îndepărtarea sa din funcție prin fabricarea unor acuzații care nu există.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

Suceveanca Teresa Ioana Pînzariu, șefă de promoție la masterul în Relații Internaționale de la Universitatea București

Suceveanca Teresa Ioana Pînzariu, șefă de promoție la masterul în Relații Internaționale de la Universitatea București
Suceveanca Teresa Ioana Pînzariu, șefă de promoție la masterul în Relații Internaționale de la Universitatea București

Suceveanca Teresa Ioana Pînzariu, șefă de promoție la masterul în Relații Internaționale de la Universitatea București

Suceveanca Teresa Ioana Pînzariu, șefă de promoție la masterul în Relații Internaționale de la Universitatea București
Suceveanca Teresa Ioana Pînzariu, șefă de promoție la masterul în Relații Internaționale de la Universitatea București