Acuzații grave la adresa lui Britney Spears: În casa artistei au fost găsite urme de metamfetamină



Fostul manager al lui Britney Spears, Sam Lufti, a declarat că, în urmă cu cinci ani, câini specializați în detectarea drogurilor ar fi mirosit urme de metamfetamină în casa artistei, informează Daily Mail.
Lufti se pregătește, de altfel, pentru un proces împotriva lui Britney Spears, care în prezent face parte din juriul emisiunii „X Factor”. În acest sens, fostul agent al lui Spears a depus actele în instanță, potrivit TMZ.
În respectivele documente se menționează temele pe care dorește să discute Lufti. Una dintre întâmplările pe care Lufti vrea să le aducă în fața justiției este faptul că, în 2007, un câine specializat în detectarea drogurilor a găsit urme de metamfetamină în casa artistei. Potrivit lui Lufti, urmele se aflau pe carpeta pe care copiii lui Spears (stunci în vârstă de un an, respectiv 3 ani) se jucau. Mai mult, fostul agent al starului menționează că, după acest incident, vedeta i-a cerut să spele mocheta și să înlocuiască parchetul.
Fostul manager al artistei mai afirmă că Spears i-ar fi spus că tatăl ei, Jamie, este „un alcoolic abuziv” și un „rasist violent”.
Lufti i-a dat în judecată pe Britney Spears și pe părinții ei în 2009, din cauză că artista nu ar fi respectat contractul care îl semnase cu el, dar și pentru calomnie. Lufti își dorește să o aducă pe Spears ca martor în proces, în condițiile în care părinții artistei au declarat că el ar fi drogat-o pe cântăreață și că i-ar fi interzis să ia legătura cu familia.
Britney se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreața a avut o serie de căderi nervoase. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut temporar custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston și Jayden James.
Însă, de atunci, Britney Spears a reușit să își reabiliteze imaginea și să își relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului „Circus”, în decembrie 2008. Spears a obținut și o apariție specială în serialul de comedie „Glee”, după un turneu mondial de succes în 2009. În martie 2011, cântăreața și-a lansat cel de-al șaptelea album de studio, „Femme Fatale”, din care single-ul „Hold It Against Me” a ocupat prima poziție în topul Billboard Hot 100.
La mijlocul lunii septembrie, cu puțin timp înainte de premiera versiunii americane a emisiunii „X Factor”, Britney Spears și Demi Lovato și-au lăsat amprentele mâinilor și picioarelor în cimentul din fața celebrului Grauman’s Chinese Theatre din Hollywood. Britney Spears și Demi Lovato fac parte din juriul acestei emisiuni-concurs.