Dosar penal

Acuzați de tâlhărie, patru bărbați au făcut un popas în spatele gratiilor și sunt cercetați sub control judiciar

O răfuială mai veche dintre câțiva bărbați din comuna Pătrăuți a dus la o încercare de rezolvare a conflictului prin comiterea unei tâlhării asupra unuia dintre ei.
Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână. Marțea trecută, în jurul orei 12.30, patru indivizi din Pătrăuți au întâlnit un bărbat la marginea pădurii de lângă satul Pătrăuți. Aducându-și aminte că cel întâlnit are câteva datorii la ei, cei patru bărbați l-au lovit de câteva ori, după care i-au luat telefonul mobil și au dispărut. În urma cercetărilor întreprinse de polițiști, aceștia au fost identificați ca fiind Ilie M., de 47 de ani, Nicolae B., de 28 de ani, Elvis Vasile B., de 31 de ani și Emanuel Daniel B., de 22 de ani, toți din comuna Pătrăuți. Luni dimineață, polițiștii au efectuat patru percheziții la domiciliile acestora, într-una dintre locuințe fiind identificat telefonul mobil sustras de la victimă, precum și hainele cu care fuseseră îmbrăcați cei patru în momentul comiterii faptei. În urma audierii celor patru în calitate de suspecți pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, în timpul după amiezii de luni, pe numele lor au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, cei patru fiind introduși în arestul IPJ Suceava. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au luat marți decizia cercetării în continuare a acestora sub control judiciar.

Recomandări

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest

Mandate de arestare prelungite pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța la bancomate, în încercarea de a-i lua toți banii