Directorul general al unei societăți comerciale din municipiul Suceava este cercetat penal de ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, după ce i-a „umflat” salariul soției sale, angajată la aceeași firmă, pentru ca aceasta să obțină credite la bănci.
În urmă cu două zile, împotriva lui Amjed K., în vârstă de 44 de ani, din municipiul Suceava, s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals material în înscrisuri oficiale.
Potrivit poliției, bărbatul este acuzat că a semnat trei adeverințe de salarizare emise pe numele soției sale, Lăcrămioara K., angajată la aceeași firmă, documente pe care a fost înscris un salariu mult mai mare decât cel din cartea de muncă. Amjed K. și-a spus semnătura și pe copiile carnetului de muncă, confirmând, în fals, că acestea sunt conforme cu originalul, deși salariul fusese, la fel, modificat.
Cu ajutorul documentelor măsluite, susțin anchetatorii, femeia a obținut credite de la două bănci, în valoare de 21.500 de lei.
Cercetat penal în acest dosar este și un alt treilea individ, Ovidiu I., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Suceava, care, deși nu avea vreo calitate în cadrul societății comerciale, a completat în fals cele trei adeverințe, a semnat la rubrica „contabil șef/director economic” și a înscris mențiunea „conform cu originalul” pe copiile carnetului de muncă ale Lăcrămioarei K., pe care s-a falsificat cuantumul salariului.





