Cercetări poliție

Acuzat că a încercat să violeze o bătrână în vârstă de 88 de ani



Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Putna este acuzat că a încercat să violeze o bătrână în vârstă de 88 de ani, din aceeași localitate, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Fapta s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, 30/ 31 iulie, iar suspectul a fost prins și reținut în cursul zilei de joi.
I-au dat drumul acasă, după o noapte de arest
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00, victima, care locuiește singură, l-a primit în casă pe suspect, Gheorghe Schipor, după ce i-a promis acestuia că-i dă un frigider de către bătrâna vroia să scape.
Bărbatul a stat aproximativ o oră în casa octogenarei, iar aproape de miezul nopții, bătrâna i-a cerut să plece, motivând că vrea să se culce.
Ce s-a întâmplat apoi este descris în comunicatul poliției: „La plecare, acesta a agresat-o, respectiv a strâns-o de încheieturile ambilor mâini, după care i-a ridicat cămașa de noapte cu care victima era îmbrăcată și a prins-o de picioare la nivelul gambelor și al coapselor”, precizându-se că întreg incidentul a durat circa 20 de minute, după care suspectul a părăsit imobilul de bună voie.
A doua zi, bătrâna a depus plângere, acuzându-l pe bărbatul de 48 de ani de tentativă de viol și amenințare.
Gheorghe Schipor a fost găsit de polițiști acum două zile și a primit ordonanță de reținere.
„S-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului cu măsura preventivă de obligare de a nu părăsi localitatea de domiciliu”, se precizează în comunicatul poliției.