Un bărbat în vârstă de 51 de ani din satul Moara Nica a fost trimis ieri în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind acuzat că a cumpărat voturi pentru a fi ales pe lista consilierilor locali ai Primăriei Moara.
Respectivul se numește Constantin Găitan și a fost consilier local PDL în mandatul 2008-2012.
În vara anului trecut a candidat ca independent, iar potrivit anchetatorilor, inculpatul a dat câte 100 de lei mai multor cetățeni din comună pentru a-l vota pe el și pe un alt independent care candida pentru funcția de primar la Moara.
În fața anchetatorilor, Constantin Găitan a negat acuzațiile și a susținut că totul ar fi o înscenare pusă la cale de actualul primar, pe care l-a acuzat de altfel de șantaj.
Filmat în timp ce le dădea bani alegătorilor
Potrivit actului de sesizare a instanței de judecată, scena în care candidatul Constantin Găitan oferă bani alegătorilor a fost înregistrată video de unul dintre cetățenii ale căror voturi a intenționat să le cumpere.
Faptele s-au petrecut pe data de 6 iunie 2012, cu patru zile înaintea alegerilor locale.
Constantin Găitan a stabilit telefonic cu mai mulți săteni să se întâlnească la locuința unuia dintre ei.
Aici, le-a dat la trei săteni câte 100 de lei, iar unuia 300 de lei, acesta din urmă primind bani și în contul celor doi copii ai săi majori.
În schimb, le-a cerut candidatul, trebuiau să voteze cu el, indicându-le și să voteze pentru funcția de primar pe un alt candidat independent.
Ce nu a știut Constantin Găitan a fost faptul că întreaga scenă a fost filmată cu o cameră de luat vederi ascunsă într-un colț al camerei.
Înregistrarea, care are aproximativ 17 minute, a fost dată poliției, candidatul alegându-se cu dosar penal.
Varianta fostului consilier local: „Șantajat de primar”
Audiat de procurori, Constantin Găitan a venit cu o altă variantă decât cea a anchetatorilor.
Fostul consilier local a recunoscut că a dat acei bani, însă nu pentru a le cumpăra voturile, ci pentru ca respectivele persoane să-l ajute în campania electorală, să lipească afișe și să discute cu alți cetățeni pentru a-i convinge să voteze cu Constantin Găitan.
Inculpatul le-a spus procurorilor că a aflat chiar în seara acelei zile că a fost filmat cu o cameră ascunsă, fiind îndrumat să-l contacteze pe primarul în funcție, Constantin Prodaniuc.
S-a întâlnit cu edilul a doua zi, la Galleria Mall, ocazie cu care, a declarat fostul consilier local, primarul i-a sugerat ca atât el, cât și candidatul de primar pe care îl susținea să se retragă din cursa electorală.
Constantin Găitan mai susține că toată povestea a fost o înscenare, fiind sunat de nu mai puțin de 12 ori pentru a merge la acea casă, unde a fost înregistrat video.
De ce nu îl cred procurorii
Procurorii consideră apărările consilierului ca neîntemeiate, în condițiile în care imediat după ce le-a dat banii acelor consăteni, le-a cerut să-l voteze pe el și pe candidatul independent la funcția de primar, explicându-le detaliat cum să procedeze pentru a-l vota pe el și pe candidatul la primărie.
Anchetatorii susțin că din înregistrarea video și din declarațiile martorilor, reiese că nu s-a discutat deloc despre o eventuală lipire de afișe sau despre sprijin în campania electorală.
De altfel, explică procurorii, nu se justifică plata unor sume de bani pentru lipirea afișelor, mai ales că alegerile au avut loc pe data de 10 iunie, iar campania electorală se mai putea face timp de două zile, pe 7 și 8 iunie.
Procurorii au dispus neînceperea urmării penale față de primarul Constantin Prodaniuc pentru infracțiunea de șantaj.
În schimb, Constantin Găitan, care nu a mai fost ales consilier local, a fost dat pe mâna judecătorilor.
„Inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de bani, în timpul campaniei electorale, precum și în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat pentru funcția de primar, consilier sau președinte al consiliului județean”, se arată într-un comunicat remis ieri după-amiază de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.