Acupunctura combate durerea din mușchi deoarece favorizează sinteza unei molecule naturale, denumită adenozină, care are efecte calmante, potrivit unui studiu publicat în ediția online a revistei Nature Neuroscience, informează AFP.
Neurologul Maiken Nedergaard, de la Universitatea Rochester din New York, a identificat rolul acestei molecule în efectele avute de acupunctură și a coordonat un studiu realizat pe șoareci care sufereau de diverse afecțiuni la nivelul membrelor.
Șoarecii au fost supuși unui tratament de acupunctură clasic, timp de 30 de minute, în timpul ședinței ace foarte fine fiind înfipte într-un punct din zona genunchiului numit punctul Zusanli.
Cercetătorii au constatat că durerea a scăzut cu două treimi în intensitate, iar nivelul de adenozină din țesuturile din jurul acelor era de 24 de ori mai mare decât cel măsurat înainte de începerea tratamentului.
Dacă medicii suprimau receptorii de adenozină, acupunctura nu avea niciun efect. Prin creșterea concentrației de adenozină, durerea scădea în intensitate, chiar fără acupunctură.
Acest studiu demonstrează impactul avut de acupunctură asupra sistemului nervos periferic, completând informațiile cunoscute deja de cercetători despre efectele acestei practici medicale milenare asupra sistemului nervos central, care ajută organismul să sintetizeze o serie de endomorfine care sunt calmante naturale.
Concluziile acestui studiu vor fi prezentate și în cadrul conferinței Purines 2010, organizată la Barcelona în perioada 30 mai – 2 iunie.