Dușa: Proiectul USL privind CC va fi reintrodus în plenul Camerei săptămâna viitoare 14 iun. • Național Dușa: Proiectul USL privind CC va fi reintrodus în plenul Camerei săptămâna viitoare Ministrul pentru relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a declarat, joi, că proiectul USL privind modificarea legii Curții Constituționale va fi reintrodus în sesiunea de vot final a plenului Camerei de… 14 iun. • Național Dușa: Proiectul USL privind CC va fi reintrodus în plenul Camerei săptămâna viitoare
Legea energiei a fost adoptată de Camera Deputaților 14 iun. • Național Legea energiei a fost adoptată de Camera Deputaților Legea energiei electrice și gazelor naturale a fost adoptată, joi, de Camera Deputaților, for decizional, cu 186 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 7 abțineri, actul normativ reglementând liberalizarea pieței energiei, dar și creșterea etapizată… 14 iun. • Național Legea energiei a fost adoptată de Camera Deputaților
Antonescu: Suntem în fața celui mai mare succes electoral al PNL de după al doilea Război Mondial 14 iun. • Național Antonescu: Suntem în fața celui mai mare succes electoral al PNL de după al doilea Război Mondial Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, în deschiderea ședinței reunite a Biroului Permanent Central și a Consilului Național Executiv, că rezultatul la alegerile locale… 14 iun. • Național Antonescu: Suntem în fața celui mai mare succes electoral al PNL de după al doilea Război Mondial
Ponta și reprezentanții PSD care au câștigat la locale sărbătoresc la Rin Grand Hotel 14 iun. • Național Ponta și reprezentanții PSD care au câștigat la locale sărbătoresc la Rin Grand Hotel Premierul Victor Ponta se află, la ora transmiterii acestei știri, la hotelul Rin Grand Hotel, unde se întâlnește cu social-democrații care au câștigat alegerile pentru șefia Consiliilor Județene și pentru… 14 iun. • Național Ponta și reprezentanții PSD care au câștigat la locale sărbătoresc la Rin Grand Hotel
Antonescu: Am avut momente în care am simțit nevoia de a fi mai mulți alături de proiectul USL 14 iun. • Național Antonescu: Am avut momente în care am simțit nevoia de a fi mai mulți alături de proiectul USL Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cadrul Uniunii Social Liberale, la alegerile locale, toate partidele au câștigat, adăugând că a simțit nevoia,… 14 iun. • Național Antonescu: Am avut momente în care am simțit nevoia de a fi mai mulți alături de proiectul USL
Udrea către ziariști: Se discută, când vom avea concluzii, o să le știți cu siguranță 14 iun. • Național Udrea către ziariști: Se discută, când vom avea concluzii, o să le știți cu siguranță Vicepreședintele PDL Elena Udrea a ieșit, pentru câteva minute, din ședința Colegiului Director al PDL, ea spunându-le ziariștilor că se discută și că atunci când… 14 iun. • Național Udrea către ziariști: Se discută, când vom avea concluzii, o să le știți cu siguranță
Băsescu îl numește din nou pe Sebastian Lăzăroiu consilier prezidențial 14 iun. • Național Băsescu îl numește din nou pe Sebastian Lăzăroiu consilier prezidențial Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul pentru numirea lui Sebastian Lăzăroiu în funcția de consilier prezidențial în cadrul Administrației Prezidențiale. „Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 14… 14 iun. • Național Băsescu îl numește din nou pe Sebastian Lăzăroiu consilier prezidențial
Camera Deputaților a adoptat Legea Camerelor agricole 14 iun. • Național Camera Deputaților a adoptat Legea Camerelor agricole Plenul Camerei Deputaților a adoptat, joi, în calitate de for decizional, noua lege care privește organizarea și funcționarea Camerelor agricole, în favoarea actului normativ fiind exprimate 179 de voturi, înregistrându-se de asemenea 4 voturi „împotrivă”… 14 iun. • Național Camera Deputaților a adoptat Legea Camerelor agricole
Peste 400 de suceveni prezenți la deschiderea primului magazin H&M din Suceava Peste 400 de suceveni prezenți la deschiderea primului magazin H&M din Suceava 14 iun. • Actualitate Peste 400 de suceveni prezenți la deschiderea primului magazin H&M din Suceava 14 iun. • Actualitate Peste 400 de suceveni prezenți la deschiderea primului magazin H&M din Suceava
Contrabanda cu țigarete se menține la circa 13% din piață 14 iun. • Național Contrabanda cu țigarete se menține la circa 13% din piață Contrabanda cu țigarete se menține relativ constantă în primele cinci luni ale anului, ajungând în luna mai la 13,3%, față de 13,4% în martie și 13% în ianuarie, potrivit celui mai recent studiu al companiei… 14 iun. • Național Contrabanda cu țigarete se menține la circa 13% din piață
Ponta: Modificăm Legea CC, judecătorii vor fi numiți dintre cei de la ICCJ, nu politic 14 iun. • Național Ponta: Modificăm Legea CC, judecătorii vor fi numiți dintre cei de la ICCJ, nu politic Premierul Victor Ponta a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că Legea de funcționare a Curții Constituționale va fi modificată astfel încât în 2013 cele trei noi mandate vor fi preluate… 14 iun. • Național Ponta: Modificăm Legea CC, judecătorii vor fi numiți dintre cei de la ICCJ, nu politic
Ponta: Băsescu exagerează cu desființarea TVR, nu cred că asta e soluția 14 iun. • Național Ponta: Băsescu exagerează cu desființarea TVR, nu cred că asta e soluția Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că președintele Traian Băsescu exagerează atunci când vorbește despre desființarea TVR, el apreciind că nu aceasta este soluția. „Și acuma cu desființarea, cred că… 14 iun. • Național Ponta: Băsescu exagerează cu desființarea TVR, nu cred că asta e soluția
Băsescu a promulgat Legea amnistiei pentru funcționarii obligați să returneze sporuri 14 iun. • Național Băsescu a promulgat Legea amnistiei pentru funcționarii obligați să returneze sporuri Președintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea privind amnistia fiscală pentru bugetarii din administrație obligați să returneze sporuri încasate în 2009 și 2010, de care ar putea beneficia aproximativ 300.000… 14 iun. • Național Băsescu a promulgat Legea amnistiei pentru funcționarii obligați să returneze sporuri
Aprozar din cartierul George Enescu, spart de hoți 14 iun. • Actualitate Aprozar din cartierul George Enescu, spart de hoți Un aprozar din cartierul George Enescu al municipiului Suceava a fost spart de hoți în noaptea de marți spre miercuri, informează poliția, din interior fiind furate mai multe bunuri. Magazinul alimentar este situat pe strada… 14 iun. • Actualitate Aprozar din cartierul George Enescu, spart de hoți
Ponta: Trebuie să mă văd cu Băsescu pentru că România trebuie să aibă o poziție coordonată 14 iun. • Național Ponta: Trebuie să mă văd cu Băsescu pentru că România trebuie să aibă o poziție coordonată Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că trebuie să se vadă cu președintele Traian Băsescu pentru că România trebuie să aibă o poziție coordonată între… 14 iun. • Național Ponta: Trebuie să mă văd cu Băsescu pentru că România trebuie să aibă o poziție coordonată
INS: Numărul de pensionari a scăzut cu 24.000 în primul trimestru, pensia medie a crescut cu 0,8% 14 iun. • Național INS: Numărul de pensionari a scăzut cu 24.000 în primul trimestru, pensia medie a crescut cu 0,8% Numărul mediu de pensionari a fost de peste 5,5 milioane în primul trimestru din 2012, în scădere cu 97.000 față de perioada similară din 2011… 14 iun. • Național INS: Numărul de pensionari a scăzut cu 24.000 în primul trimestru, pensia medie a crescut cu 0,8%
Pakistanezi, muncitori la negru la un atelier de dezmembrări auto din Șcheia 14 iun. • Actualitate Pakistanezi, muncitori la negru la un atelier de dezmembrări auto din Șcheia Doi cetățeni pakistanezi au fost depistați în cursul zilei de marți muncind la negru la un atelier de dezmembrări auto de la ieșirea din Șcheia. Raja Ullah, de 21 de… 14 iun. • Actualitate Pakistanezi, muncitori la negru la un atelier de dezmembrări auto din Șcheia
Hotărârile Parlamentului, eliminate din categoria actelor asupra care se poate pronunța CC 14 iun. • Național Hotărârile Parlamentului, eliminate din categoria actelor asupra care se poate pronunța CC Hotărârile adoptate de Parlament sunt eliminate din categoria actelor asupra cărora se poate pronunța Curtea Constituțională, au decis, miercuri, deputații juriști. Comisia juridică a adoptat, miercuri, raport favorabil la Legea… 14 iun. • Național Hotărârile Parlamentului, eliminate din categoria actelor asupra care se poate pronunța CC
Locuitorii din zona centrală și Mărășești, astăzi, fără gaze naturale 14 iun. • Actualitate Locuitorii din zona centrală și Mărășești, astăzi, fără gaze naturale Locuitorii din zona centrală a Sucevei și cei de pe strada Mărășești nu vor avea astăzi, 14 iunie, gaze natuale, între ora 9:00 și 15:00. Reprezentanții E.ON Gaz Distribuție au… 14 iun. • Actualitate Locuitorii din zona centrală și Mărășești, astăzi, fără gaze naturale
Controversatul spectacol „Monoloagele vaginului” ajunge și la Suceava Controversatul spectacol „Monoloagele vaginului” ajunge și la Suceava 14 iun. • Actualitate Controversatul spectacol „Monoloagele vaginului” ajunge și la Suceava 14 iun. • Actualitate Controversatul spectacol „Monoloagele vaginului” ajunge și la Suceava
Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, a decis definitiv instanța supremă 14 iun. • Național Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, a decis definitiv instanța supremă Avocatul Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, a decis definitiv, miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a respins recursul acesteia față de decizia de anul trecut a… 14 iun. • Național Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, a decis definitiv instanța supremă
Noii viceprimari ai Sucevei vor fi desemnați pe 20 iunie 14 iun. • Actualitate Noii viceprimari ai Sucevei vor fi desemnați pe 20 iunie Viceprimarii USL care se vor afla la conducerea Primăriei Suceava timp de patru ani, alături de primarul Ion Lungu, vor fi desemnați săptămâna viitoare, pe 20 iunie, când Consiliul Local Suceava se va întruni într-o… 14 iun. • Actualitate Noii viceprimari ai Sucevei vor fi desemnați pe 20 iunie
Unde fugim de-acasă… Unde fugim de-acasă... 14 iun. • Actualitate Unde fugim de-acasă… 14 iun. • Actualitate Unde fugim de-acasă…
Ponta: Îl sun astăzi pe Băsescu. Nu trebuie să intrăm în concursuri de bărbăție 14 iun. • Național Ponta: Îl sun astăzi pe Băsescu. Nu trebuie să intrăm în concursuri de bărbăție Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că îl va suna în cursul zilei pe președintele Traian Băsescu, pentru a discuta despre reprezentarea României la Consiliul European, adăugând că nu vrea… 14 iun. • Național Ponta: Îl sun astăzi pe Băsescu. Nu trebuie să intrăm în concursuri de bărbăție
Proiecte pentru îmbunătățirea relațiilor dintre elevi, părinți, profesori și școală la CN „Nicu Gane” 14 iun. • Actualitate Proiecte pentru îmbunătățirea relațiilor dintre elevi, părinți, profesori și școală la CN „Nicu Gane” Pe parcursul anului școlar 2011-2012, la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni s-au derulat opt proiecte educaționale care au vizat deopotrivă relațiile dintre elevi, părinți,… 14 iun. • Actualitate Proiecte pentru îmbunătățirea relațiilor dintre elevi, părinți, profesori și școală la CN „Nicu Gane”
Doi suceveni au scăpat ieri cu viață după ce au plonjat cu mașina de pe pod la Vlădeni 14 iun. • Actualitate Doi suceveni au scăpat ieri cu viață după ce au plonjat cu mașina de pe pod la Vlădeni Suceveanul Gabriel B. de 46 de ani și soția sa Silvica de 43 de ani se îndreptau spre casă, cu un Volkswagen Golf 3, însă bărbatul, fiind într-o stare avansată… 14 iun. • Actualitate Doi suceveni au scăpat ieri cu viață după ce au plonjat cu mașina de pe pod la Vlădeni
Ponta: Mă întâlnesc cu Băsescu, dar eu voi reprezenta România la Consiliul European 14 iun. • Național Ponta: Mă întâlnesc cu Băsescu, dar eu voi reprezenta România la Consiliul European Premierul Victor Ponta a afirmat că se va întâlni, joi, cu președintele Traian Băsescu, dar a apreciat că el va fi cel care va reprezenta România la reuniunea Consiliului European.… 14 iun. • Național Ponta: Mă întâlnesc cu Băsescu, dar eu voi reprezenta România la Consiliul European
Podul de peste râul Suceava, din zona Bazar, intră în reparații Costul lucrărilor de reabilitare a podului de peste apa Sucevei în zona Bazarului se ridică la 37 de milioane de lei 14 iun. • Actualitate Podul de peste râul Suceava, din zona Bazar, intră în reparații 14 iun. • Actualitate Podul de peste râul Suceava, din zona Bazar, intră în reparații
Flăcări în centrul Sucevei, după incendierea unui brad Flăcări în centrul Sucevei, după incendierea unui brad 14 iun. • Actualitate Flăcări în centrul Sucevei, după incendierea unui brad 14 iun. • Actualitate Flăcări în centrul Sucevei, după incendierea unui brad
Băsescu: TVR trebuie desființată și reînființată pe baze noi 14 iun. • Național Băsescu: TVR trebuie desființată și reînființată pe baze noi Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că TVR trebuie desființată și reînființată pe baze noi, el afirmând că acest post de televiziune a ajuns „o afacere” și dând exemplul… 14 iun. • Național Băsescu: TVR trebuie desființată și reînființată pe baze noi
5.000 de sarmale și 5.000 de sticle cu apă vor fi oferite de familia primarului Ion Lungu 14 iun. • Actualitate 5.000 de sarmale și 5.000 de sticle cu apă vor fi oferite de familia primarului Ion Lungu La fel ca în fiecare an, de Zilele Sucevei, primarul Ion Lungu și familia sa vor oferi de-ale gurii pelerinilor care vin la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, demonstrându-le că… 14 iun. • Actualitate 5.000 de sarmale și 5.000 de sticle cu apă vor fi oferite de familia primarului Ion Lungu
Minoră în vârstă de 13 ani, luată de stat după ce a fost agresată de părinții alcoolici 14 iun. • Actualitate Minoră în vârstă de 13 ani, luată de stat după ce a fost agresată de părinții alcoolici O minoră în vârstă de 13 ani a ajuns în grija statului după ce a fost agresată fizic și verbal în repetate rânduri de părinții alcoolici. Plasamentul în regim de… 14 iun. • Actualitate Minoră în vârstă de 13 ani, luată de stat după ce a fost agresată de părinții alcoolici
Mii de români și bulgari lucrează ca sezonieri în regiuni din Marea Britanie – BBC 14 iun. • Național Mii de români și bulgari lucrează ca sezonieri în regiuni din Marea Britanie – BBC Peste 21.000 de români și bulgari lucrează ca sezonieri în agricultură în mai multe regiuni din Marea Britanie, relatează BBC News online. BBC observă că… 14 iun. • Național Mii de români și bulgari lucrează ca sezonieri în regiuni din Marea Britanie – BBC
A amenințat cu incendierea o fată de 15 ani și apoi a violat-o 14 iun. • Actualitate A amenințat cu incendierea o fată de 15 ani și apoi a violat-o Un sucevean în vârstă de 30 de ani a fost arestat de judecătorii de la Curtea de Apel și așteaptă să afle dacă va fi trimis pachet în Italia. O… 14 iun. • Actualitate A amenințat cu incendierea o fată de 15 ani și apoi a violat-o
Un microbuz care transporta țigări de contrabandă a fost furat de sub nasul vameșilor de la Siret 14 iun. • Actualitate Un microbuz care transporta țigări de contrabandă a fost furat de sub nasul vameșilor de la Siret Scene de cascadorii râsului la Siret, unde o mașină aflată în custodia unei instituții a statului, respectiv Biroul Vamal Siret, chiar în Punctul de Trecere… 14 iun. • Actualitate Un microbuz care transporta țigări de contrabandă a fost furat de sub nasul vameșilor de la Siret
Gazele de eșapament emise de motoarele Diesel produc cancer pulmonar, avertizează OMS 14 iun. • Sănătate Gazele de eșapament emise de motoarele Diesel produc cancer pulmonar, avertizează OMS Gazele de eșapament emise de motoarele Diesel produc cancer pulmonar și fac parte din aceeași categorie de substanțe cu efecte letale precum azbestul și arsenicul, au anunțat, marți, reprezentanții Organizației… 14 iun. • Sănătate Gazele de eșapament emise de motoarele Diesel produc cancer pulmonar, avertizează OMS
Casa de Cultură a Sindicatelor ar putea face parte dintr-un itinerar european al construcțiilor comuniste Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava ar putea deveni obiectiv turistic de interes european 14 iun. • Actualitate Casa de Cultură a Sindicatelor ar putea face parte dintr-un itinerar european al construcțiilor comuniste 14 iun. • Actualitate Casa de Cultură a Sindicatelor ar putea face parte dintr-un itinerar european al construcțiilor comuniste
13 educatoare, pentru doar opt copii prezenți la ore, la Grădinița „1,2,3”, unde a izbucnit focarul de meningită Grădinița „1,2,3” 14 iun. • Actualitate 13 educatoare, pentru doar opt copii prezenți la ore, la Grădinița „1,2,3”, unde a izbucnit focarul de meningită 14 iun. • Actualitate 13 educatoare, pentru doar opt copii prezenți la ore, la Grădinița „1,2,3”, unde a izbucnit focarul de meningită
„Dobrogea – Pitoresc și exotism la țărmul Mării Negre” Expoziția Dobrogea 14 iun. • Cultură „Dobrogea – Pitoresc și exotism la țărmul Mării Negre” 14 iun. • Cultură „Dobrogea – Pitoresc și exotism la țărmul Mării Negre”
Reguli pentru evitarea aglomerației la ghișeele de eliberare a pașapoartelor Florin Sinescu: „Fac un apel către suceveni să țină cont de precizările făcute de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Suceava” 14 iun. • Actualitate Reguli pentru evitarea aglomerației la ghișeele de eliberare a pașapoartelor 14 iun. • Actualitate Reguli pentru evitarea aglomerației la ghișeele de eliberare a pașapoartelor
Indivizii care au sărit la bătaie cu topoarele, de față cu polițiștii, trimiși în judecată 14 iun. • Actualitate Indivizii care au sărit la bătaie cu topoarele, de față cu polițiștii, trimiși în judecată Doi indivizi din satul Fetești, comuna Adâncata, au fost trimiși în judecată în cursul zilei de ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava,… 14 iun. • Actualitate Indivizii care au sărit la bătaie cu topoarele, de față cu polițiștii, trimiși în judecată
Cenaclul „Mansarda cu povești” Mansarda cu povești 14 iun. • Actualitate Cenaclul „Mansarda cu povești” 14 iun. • Actualitate Cenaclul „Mansarda cu povești”
Vânzători de telefoane mobile la negru, amendați de poliție 14 iun. • Actualitate Vânzători de telefoane mobile la negru, amendați de poliție Doi indivizi din orașul Gura Humorului au fost amendați de poliție, după ce-au fost prinși vânzând telefoane mobile pentru care nu aveau documente de proveniență. Cei doi, Iosif D., în vârstă de 50 de ani,… 14 iun. • Actualitate Vânzători de telefoane mobile la negru, amendați de poliție
Femeie atacată pe stradă, de un tânăr care i-a smuls lanțul de aur de la gât 14 iun. • Actualitate Femeie atacată pe stradă, de un tânăr care i-a smuls lanțul de aur de la gât O femeie din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost atacată pe stradă de un tânăr care i-a smuls lanțul de aur de la gât și a fugit, informează Biroul de Presă… 14 iun. • Actualitate Femeie atacată pe stradă, de un tânăr care i-a smuls lanțul de aur de la gât
Toyota Suceava, distinsă pentru excelență în servicii în tinichigerie-vopsitorie Toyota Suceava a primit distincția de excelență în servicii de tinichigerie-vopsitorie 14 iun. • Actualitate Toyota Suceava, distinsă pentru excelență în servicii în tinichigerie-vopsitorie 14 iun. • Actualitate Toyota Suceava, distinsă pentru excelență în servicii în tinichigerie-vopsitorie
Două accidente în două zile, pe trecerile de pietoni din Suceava 14 iun. • Actualitate Două accidente în două zile, pe trecerile de pietoni din Suceava Polițiștii rutieri au înregistrat două accidente rutiere în interval de două zile pe trecerile de pietoni din municipiul Suceava. Primul accident s-a petrecut luni, pe Calea Obcinilor din municipiul Suceava.… 14 iun. • Actualitate Două accidente în două zile, pe trecerile de pietoni din Suceava
81 de primari suceveni și-au recâștigat mandatul Primarului municipiului Suceava, Ion Lungu la al treilea mandat 14 iun. • Politic 81 de primari suceveni și-au recâștigat mandatul 14 iun. • Politic 81 de primari suceveni și-au recâștigat mandatul
Băsescu, despre Ponta: Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore! 14 iun. • Național Băsescu, despre Ponta: Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore! Președintele Traian Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunțat, măcar telefonic, înainte de ședința de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea șefului statului, afirmând că… 14 iun. • Național Băsescu, despre Ponta: Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore!