Actualitate


Un sfert dintre romii români sunt analfabeți, pondere de două ori mai mare decât în Bulgaria

CC amână pentru 19 septembrie pronunțarea pe legea privind reprezentarea României la UE

Andronescu: Avem nevoie de bacalaureat diferențiat, vom organiza mai multe simulări ale examenului

Conducerea Primăriei Fălticeni a avut prima întâlnire cu structurile locale de ordine publică

Băsescu, dând apă și fructe jurnaliștilor, la sediul de campanie: Trei săptămâni, o nimica toată

CC: Legea referendumului, constituțională dacă participă jumătate plus unu din cei înscriși în liste

Peste jumătate dintre copii dau date personale pe internet și ar însoți necunoscuți pentru un cadou

Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire cu meningită s-au înregistrat în cartierul Burdujeni

Rompan: Prețul pâinii ar putea crește în următoarea lună, ca urmare a scumpirii grâului

Ponta: Nu cred că putem coabita cu Băsescu dacă acesta revine la Cotroceni după referendum

Ponta: Nu voi mai vorbi niciodată cu Băsescu, nu are rost cu un om care îți bagă cuțitul în spate

Amplasarea radarelor în județul Suceava, miercuri, 11 iulie 2012

Ponta: Taxa TVR ar trebui eliminată pentru abonații companiilor de cablu

1.300 de burse sociale pentru studentele care provin din familii sărace

Ponta:Bacalaureatul denotă o situație extrem de gravă, vor fi subiecte diferite la licee tehnologice

Ponta spune din nou că Guvernul va respecta toate deciziile Curții Constituționale

Băsescu, dând apă și fructe jurnaliștilor, la sediul de campanie: Trei săptămâni, o nimica toată

Schulz: CE ar trebui să acționeze imediat dacă în România nu se respectă standardele europene

MAI: Filtre rutiere și feroviare la referendum, pentru descurajarea turismul electoral

Gelu Diaconu, fost șef la Vamă în Guvernul Tăriceanu, numit de Ponta secretar de stat la Economie

Andronescu îi va prezenta lui Ponta situația la evaluare și bacalaureat

CE: Aproximativ 15 milioane de copii din UE au nevoi speciale de integrare și educare

Ponta nu a mai venit la Ministerul Educației,unde mai multe persoane așteptau cu lozinci antiplagiat

Bucureștiul se așteaptă la menținerea monitorizării UE asupra justiției

PDL: Guvernul să pună în acord prin OUG Legea referendumului cu decizia CC