Actrița spaniolă Sara Montiel, o legendă a Hollywood-ului, a murit luni, la reședința ei din Madrid, la vârsta de 85 de ani, informează AFP.
Sara Montiel, născută pe 10 martie 1928, era considerată cea mai renumită actriță spaniolă de la Hollywood și a jucat în peste 60 de filme. Cele mai multe dintre acestea au fost mari succese comerciale.
Medicii au fost chemați la reședința din Madrid a artistei, dar atunci când au ajuns, aceasta murise deja.
Fiica sa Thais se afla cu ea în momentul morții, relatează elmundo.es.
Protagonistă a peste 60 de filme și autoare a numeroase albume, cu hituri precum „Fumando espero” și „Bésame mucho”, Montiel a fost un simbol sexual și artistic al culturii spaniole din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Sara Montiel s-a născut pe 10 martie 1928, la Campo de Criptana, în provincia Ciudad Real. Drumul spre glorie a fost lung pentru micuța provincială săracă din La Mancha. Prea săraci pentru a putea să o crească, părinții ei au încredințat-o unor prieteni care au luat-o cu ei în Orihuela, în provincia Alicante. La vârsta de 13 ani, Sara Montiel a participat la un concurs muzical, al cărui câștigător urma să fie recompensat printr-un set de cursuri gratuite de comedie și canto. A câștigat premiul I și le-a dovedit foarte repede profesorilor săi că este foarte talentată.
A debutat în cinematografie în 1944 cu pseudonimul Maria Alejandra, dar a decis după scurt timp să își schimbe numele. A ales Sara, prenumele bunicii sale, și Montiel, de la numele provinciei natale. Fără să se impună cu adevărat, a jucat în câteva filme, dintre care cel mai notabil a fost „Locura de amor”, în care a interpretat un rol secundar care a făcut-o să devină cunoscută. Simțindu-se îngrădită din punct de vedere artistic în Spania, s-a mutat în Mexic. Acolo a jucat alături de cele mai mari vedete ale momentului, precum Pedro Infante, în comedii populare care au ridicat-o la rangul celor mai mari vedete mexicane. Din acea perioadă pot fi amintite o melodramă polițistă, „Piel Canela”, și mai ales „Carcel de mujeres”, în care s-a afirmat ca o mare actriță. Grație acestui film, Hollywood-ul o remarcă. A fost chemată la Hollywood pentru a juca în două capodopere – „Vera Cruz”, de Robert Aldrich, și „Run of the Arrow”, de Samuel Fuller. A jucat apoi, tot la Hollywood, într-un al treilea film, „Serenade”, regizat în 1956, de Anthony Mann, cu care s-a căsătorit și de care a divorțat șapte ani mai târziu. Sejurul ei la Hollywood a fost întrerupt pentru scurtă vreme cu un ultim film mexican, „Donde El Circulo Termina” (1956), un excelent film polițist, considerat un prototip al filmului noir latino-american.
Grație unui film spaniol, „El ultimo cuplé”, regizat de Juan de Orduna în 1957, Sara Montiel și-a descoperit cu adevărat vocația. În acest film, o producție cu buget mic în care a acceptat să joace pentru că era bună prietenă cu regizorul, Sara Montiel interpretează rolul unei cântărețe alcoolice în declin, a cărei viață este prezentată prin flash-back-uri. Sara Montiel trebuia dublată în secvențele cântate de Conchita Piquer, o renumită cântăreață de muzică folk, care a renunțat în ultima clipă la acest proiect, temându-se că nu va fi plătită. Sara Montiel a înregistrat ea însăși cele 11 cântece din acel film, cu o tonalitate care nu datora nimic cântecelor folk spaniole, ci cu o voce caldă și dură, total neobișnuită pentru acea țară. De altfel, beneficiind de glamour-ul hollywoodian, Sara Montiel a introdus în cinematografia Spaniei franchiste o doză considerabilă de erotism sugerat. Filmul, contrar tuturor așteptărilor, a fost un triumf, a stabilit un record de încasări, rămas neegalat. Dintr-o dată, Sara devenise un idol al cinematografiei și al cântecului. Puțin câte puțin, mitul ei a fost creat, cu o duzină de filme, toate melodrame, în sensul propriu al termenului: drame întretăiate de cântece interpretate de eroina principală.
Următorul ei film, „La Violetera”, a făcut-o celebră în lumea întreagă. La Paris, filmul a fost proiectat în cea mai mare sală de cinematograf din lume, Gaumont Palace. Succesul acestui film este colosal și în țările din Europa de Est, dar și în America Latină. Discurile cu coloana sonoră a filmului, alcătuită din 12 cântece interpretate de Sara Montiel, s-au vândut pe toată planeta, din Japonia și până în Statele Unite. Au urmat apoi producțiile realizate cu bugete colosale, precum „Carmen de la Ronda”, „Mi último tango”, „La reina del Chantecler” etc.
Soțul ei, Anthony Mann, a dorit ca ea să joace rolul Jimenei în „Cidul” alături de Charlton Heston. Sara Montiel a refuzat rolul și i-a sugerat să o aleagă pe Sophia Loren, care a primit rolul. Sara Montiel a pus apoi la punct un sistem care s-a dovedit foarte profitabil pentru ea și de care nu a mai vrut să se despartă: un musical, însoțit de un disc, în fiecare an. Acest sistem a funcționat până la începutul anilor 1970, când, în ciuda tentativelor sale de a lucra cu regizori considerați „intelectuali”, precum Mario Camus, Juan Antonio Bardem, Jorge Grau, formula câștigătoare nu a mai produs încasările așteptate. A renunțat în acel moment la cinematografie și s-a consacrat spectacolelor de divertisment de amploare, cu invitați de onoare celebri, precum Josephine Baker și Lola Flores. După ce s-a căsătorit cu impresarul și patronul unui trust de presă Jose Touse, care i-a manageriat admirabil cariera, Sara Montiel și-a îndreptat apoi atenția spre educația și creșterea celor doi copii adoptați ai cuplului – Thais și Zeus.
După decesul lui Jose Tous, a continuat să cânte pe scenă, însă ceva mai rar. Și-a publicat memoriile, în care a vorbit despre aventurile sale cu Ernest Hemingway, laureatul premiului Nobel Severo Ochoa, poetul Miguel Mihura, care a fost prima ei iubire, Maurice Ronet și alții. Sara Montiel vorbea liber despre sexualitate, devenind astfel un fel de Mae West latină, ale cărei excentricități și aventuri amoroase țineau prima pagină a tuturor tabloidelor din lume. Pedro Almodovar i-a adus un omagiu în filmul „Proasta creștere/ La mala educación”.
