Veste

Actrița Sandra Bullock este însărcinată



Actrița Sandra Bullock, starul seriei „Speed”, și soțul său Jesse James, vedeta emisiunii „Monster Garage” de la Discovery, așteaptă primul lor copil, informează ediția electronică a cotidianului The Sun.
Sandra Bullock, în vârstă de 42 de ani, este însărcinată în două luni.
O sursă apropiată starului a declarat: „Este un vis de o viață care a devenit realitate pentru Sandy. Deja au început să decoreze camera bebelușului.”
Bullock și James, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în iulie 2005, în Statele Unite, după o relație de peste un an.
Acesta va fi primul copil pentru Bullock, în timp ce James mai are trei copii din două căsătorii anterioare.
Actrița poate fi văzută în filmul „Casa de lângă lac”, în care a jucat alături de partenerul său din „Speed”, Keanu Reeves.
Bullock urmează să apară în „Infamous”, în care va juca rolul scriitoarei câștigătoare a unui premiu Pulitzer Harper Lee, și într-un alt lungmetraj în care o va încarna pe scriitoarea Grace Metalious, cunoscută pentru controversatul roman „Peyton Place”. De asemenea, actrița joacă în filmul „Premonition”, programat pentru lansare în februarie 2007.



Recomandări

Keith Urban și Nicole Kidman își trimit mesaje sexy când sunt departe unul de altul