Actrița americană Brooke Shields, care a născut o fetiță, Rowan, în anul 2003, cu ajutorul fertilizării în vitro, este însărcinată cu cel de-al doilea copil al său, relatează site-ul imdb.com. Actrița și soțul ei, Chris Henchy, sunt încântați de această veste pentru că își doreau foarte mult să îi ofere fetiței lor un frățior sau o surioară. „Nu vreau ca Rowan să fie singura care va trebui să mă suporte atunci când o să fiu bătrână”, a declarat starul. Shields a fost în centrul atenției în acest an pentru că a vorbit deschis despre depresia postnatală de care a suferit-o după ce a născut-o pe Rowan, în cartea „Down Came The Rain: My Journey Through Post-Partum Depression”. Apoi, a fost din nou în atenția presei în urma criticilor aduse de Tom Cruise, pentru că lua medicamente pentru a-și controla episoadele de furie. Shields vrea să se folosească de cunoștințele sale privind medicamentele, pentru a combate orice semne de depresie ce pot apărea după ce va deveni mamă pentru a doua oară, în 2006.
