Teatru

Actorul Ștefan Bănică vine sâmbătă, pe scena suceveană, în spectacolul „Jake și femeile lui”

Actorul Ștefan Bănică
Actorul Ștefan Bănică

Actorul Ștefan Bănică va fi prezent sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, în spectacolul „Jake și femeile lui”. Un bilet costă 100 de lei și 80 de lei pentru elevi, studenți și pensionari. Ștefan Bănică dă viață unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake și femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuție fac parte: Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminița Erga, Ada Galeș, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache – femeile care populează lumea reală și imaginară a lui Jake, interpretat de Ștefan Bănică. Jake este un scriitor de succes, care are relații cu probleme. Aflat la a doua căsătorie, în pragul unei crize, Jake examinează toate relațiile cu femeile din viața sa, suprapunând planul imaginar cu cel real, în speranța de a înțelege modul prin care ar putea fi un soț mai bun. Piesa permite spectatorului să intre în lumea interioară a celebrului autor, fiind în parte autobiografia celui mai mare dramaturg contemporan, Neil Simon. Acțiunea se desfășoară în apartamentul newyorkez al scriitorului, unde realitatea și imaginația se amestecă, granița dintre lumea reală și universul din capul scriitorului devenind din ce în ce mai fină, aproape topindu-se.
Luni, 5 noiembrie, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, va avea loc spectacolul de teatru „Pijamale”. Prețul unui bilet este 90 de lei și 70 de lei pentru elevi, studenți și pensionari. Comedia „Pijamale” este un spectacol despre eternul război al sexelor, despre infidelități, decepții, intrigi, farse pline de umor, răsturnări de situație și quiproquo-uri, promisiuni ce nu pot fi ținute, toate îmbinate într-o spumoasă și savuroasă parodie a zilelor noastre. Din distribuția spectacolului fac parte Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Silviu Biriș, Romeo Pop, Vlad Jipa și Alexandra Velniciuc.

Recomandări

Spectacole extraordinare, regizori renumiți și actori îndrăgiți, la Festivalul Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec”