Actorul Nae Lăzărescu a murit



Actorul Nae Lăzărescu a murit joi dimineață, la vârsta de 72 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.
Potrivit unor surse medicale, Nae Lăzărescu avea o suferință cronică la ficat și era în investigații. Acesta mergea o dată pe lună la Spitalul Fundeni din București pentru analize medicale.
Trupul neînsuflețit al actorului Nae Lăzărescu va fi depus, vineri la prânz, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase, a precizat Alexandru Arșinel pentru MEDIAFAX.
Nae Lăzărescu spunea în iulie că s-ar putea să fie nevoit să ia o pauză de la actorie, din cauza unor probleme de sănătate.
Actorul arăta, într-un interviu, că a făcut stand-up comedy de când s-a născut și că a vrut neapărat să lucreze la Teatrul „Constantin Tănase”.
Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941, fiind cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.
În perioada în care era student la ASE, Nae Lăzărescu juca într-un grup de teatru satiric, cu care participa la festivaluri de amatori, apoi a lucrat trei ani la Rapsodia Română, la secția de estradă.
Ulterior, vreme de aproape 50 de ani, a lucrat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde l-a cunoscut pe Vasile Muraru, iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile.
Într-un interviu acordat pentru site-ul Teatrului de Revistă, Nae Lăzărescu spunea că a avut mai multe modele în carieră: „Am avut mai multe modele. Atunci Franța deținea crema comicilor. Bourvil, Fernandel, mai târziu au apărut Jean Le Trevle și mulți alții. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanțeze americanii și să îl vadă francezii”.
De asemenea, vorbind despre rolurile în care a jucat, Nae Lăzărescu spunea: „Toate rolurile îmi sunt dragi, bineînțeles că am avut și „copii nereușiți”, că nu se poate altfel. Teatrul de revistă este ca un ziar, un ziar vorbit. Textul de revistă durează cel mai puțin, se schimbă împrejurările”.
„Genul teatrului de revistă poate părea la prima vedere ușor, dar, dacă este luat în serios, este destul de dificil”, mai spunea Nae Lăzărescu în același interviu.
Despre experiența cu televiziunea, Nae Lăzărescu spunea că a început să facă spectacole cu ocazia diverselor sărbători. „Știu că televiziunea era în Moliere. Acum, la ce să mă duc? La mese rotunde cu capete pătrate?! Toți știu tot. Noi, studenții, aveam emisiune lunară. Aveam formații una mai bună ca alta. La cuplete, pe noi ne acompania la pian Eugen Ciceu. Aveam cântăreți buni. Era Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Anca Agemolu…”.
Nae Lăzărescu a jucat și în filme, printre care „Grăbește-te încet”, „Șantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiție” și „Viraj periculos”. De asemenea, în animația „Mașini”, i-a dat voce personajului Clang.