Actorul Michele Placido, care în anii ’80 devenea cunoscut în toată lumea datorită rolului comisarului Cattani din serialul „Caracatița”, va fi prezent joi, de la ora 17.45, în emisiunea „Happy Hour” de la Pro TV, informează televiziunea.
Renumitul actor și regizor italian, care în anii ’80 devenea cunoscut în toată lumea datorită rolului comisarului Cattani din serialul „Caracatița”, vine în România și se va afla joi seară, în direct, la „Happy Hour”. Michele Placido vine să vorbească de pe Happylica despre cele mai recente proiecte ale sale, despre celebritate, dar și despre viața personală.
Michele Placido se află în România pentru a demara un proiect cinematografic despre Italia anilor ’60 și imigrația italienilor în țara noastră, în colaborare cu regizorul și producătorul Bobby Păunescu, potrivit unui comunicat remis marți MEDIAFAX.
Michele Placido a fost impresionat de noul val al cinematografiei românești, motiv pentru care a hotărât să colaboreze direct cu tineri regizori și actori români.
Michele Placido s-a născut pe 19 mai 1946, în Ascoli Satriano, Italia, într-o familie cu opt copii. Placido se va afla sub influența multor meserii, însă alege să se dedice lumii artistice. Studiază la Academia Națională de Artă Dramatică, urmându-și astfel înclinația spre reprezentație și debutează în teatru în anul 1970.
Primul său succes vine odată cu rolul soldatului Paolo Passeri în „Marcia trionfale” (1976). Doi ani mai târziu, el câștigă Ursul de Argint pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Berlin, pentru rolul din melodrama „Ernesto”. Placido a apărut în foarte multe filme de televiziune, dar anul 1983 marchează începutul celebrității de care se bucură pe plan mondial, grație interpretării magistrale a comisarului Corrado Cattani din seria „Caracatița/ La Piovra”. Michele Placido a devenit cunoscut cu un rol de comisar de poliție, iar în tinerețe el însuși a lucrat în poliția italiană, la care a renunțat însă pentru a se dedica actoriei.
Totodată, Michele Placido are la activ zece filme în calitate de regizor.
Michele Placido are cinci copii: trei cu fosta soție, unul dintr-o relație extraconjugală, iar al cincilea copil s-a născut pe vremea când actorul avea 60 de ani, în 2006.