Actorul american David Carradine a fost găsit mort, miercuri, în camera sa de hotel din Bangkok, autoritățile locale indicând că acesta a fost descoperit de o cameristă spânzurat în dulap, informează BBC News Online.
Potrivit poliției din Bangkok, actorul avea o sfoară în jurul gâtului și al organelor genitale.
Potrivit agentului său, Chuck Binder, actorul se afla în Thailanda pentru filmările la un nou lungmetraj – „Stretch”.
Carradine făcea parte dintr-o venerabilă familie de artiști de la Hollywood, care îi include și pe tatăl său, actorul John Carradine, și fratele Keith Carradine.
Carradine, cunoscut din rolurile sale în filme precum „Kill Bill” și „Kung Fu” avea 72 de ani.
Actorul a fost nominalizat de patru ori la premiile Globul de Aur și o dată la premiile Emmy și a câștigat un premiu National Board of Review. De asemenea, el a primit și premiul publicului în cadrul secțiunii Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de Film de la Cannes, pentru rolul său din filmul „Americana” (1983).
David Caradine a mai jucat în filme precum „Crank: Tensiune maximă” (2009), „Kill Bill: Volumul 2” (2004), „Kill Bill: Volumul 1” (2003), „În captivitate” (2001), „Lumina blândă a dimineții” (2000), „Pirații Paradisului” (1998), „Furia” (1997), „Kung Fu – Legenda continuă” (1993), „Pasărea pe sârmă” (1990), „Behind Enemy Lines” (1986), „Kung Fu: The Movie / Arta simțurilor” (1986), „Lupul singuratic” (1983), „Gauguin, salbaticul” (1980), „Crimele din Mica Italie” (1973), „Kung Fu” (1972).
De asemenea, Carradine a avut ca pasiune și muzica, el înregistrând, de-a lungul carierei sale, peste 60 de piese aparținând unor genuri muzicale diferite.