Actrița Emily Blunt, celebră pentru rolul din filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada”, și actorul John Krasinski, unul dintre starurile serialului de televiziune „The Office”, s-au căsătorit, sâmbătă, în Italia, informează popeater.com.
„John și Emily s-au căsătorit, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii private”, a declarat pentru Usmagazine.com agentul de presă al actorului american.
Ceremonia a fost organizată la Villa D’este, o reședință de lux de pe malul lacului Como din Italia.
La ceremonie a fost prezent George Clooney, coleg cu John Krasinski pe afișul lungmetrajului „Jocuri murdare/ Leatherheads”, și iubita acestuia, Elisabeta Canalis.
John și Emily formează un cuplu din noiembrie 2008, iar Krasinski a cerut-o de soție pe Blunt în august 2009.
Emily Blunt este o actriță britanică ce s-a remarcat odată cu rolul din drama „Dragoste de-o vară/ My Summer of Love” (2004), apreciat de criticii de specialitate. Emily Blunt a jucat apoi în „Diavolul se îmbracă de la Prada” (2006), pentru care a fost nominalizată la Globul de Aur și la premiile BAFTA, fiind distribuită ulterior în mai multe producții americane și britanice, precum „Războiul lui Charlie/ Charlie Wilson’s War” (2007), „Tânăra Victoria/ The Young Victoria” (2009) și „Omul-lup/ The Wolfman” (2010). Emily Blunt a fost recompensată cu Globul de Aur pentru rolul din lungmetrajul de televiziune „Fiica lui Gideon/ Gideon’s Daughter” (2007), produs de BBC.