Mariajul actorilor americani David Duchovny și Tea Leoni pare a fi intrat într-o nouă etapă fericită, cuplul alegând să își arate dragostea prin două tatuaje identice pe care cei doi și le-au făcut pe degetul inelar, imitând verighetele, informează femalefirst.co.uk.
Cuplul își anunțase despărțirea în toamna anului trecut, după o căsătorie de 11 ani, la puțină vreme după ce David Duchovny se internase într-o clinică pentru a-și trata dependența de sex.
În ultimele luni, cei doi actori au depășit neînțelegerile din trecut și au decis să se împace. În timpul vacanței pe care aceștia au petrecut-o pe insula Mustique din Caraibe, David Duchovny și Tea Leoni au decis să își tatueze două verighete identice pe degetele inelare.
„Urăsc să port metal”, a declarat David Duchovny pentru Star Magazine. „Așa că am făcut un compromis și am spus: «Dacă va trebui să îmi fac un tatuaj, atunci pot să îmi dau jos verigheta?» Ei (soției sale, Tea Leoni – n.r.) i-a plăcut ideea, ne-am dus acolo, apoi și-a făcut și ea un tatuaj identic”, a explicat el decizia luată.
David Duchovny, starul serialului de succes „Dosarele X”, și Tea Leoni, care poate fi văzută în prezent în comedia „Ghost Town”, s-au căsătorit în 1997 și au împreună o fiică, Madelaine, în vârstă de 9 ani, și un fiu, Kyd, în vârstă de 6 ani. Aceasta a fost a doua căsătorie pentru Leoni și prima pentru Duchovny.