Prevenire

Activitățile didactice rămân în sistem hibrid la USV, încă cel puțin o săptămână

Incidența îngrijorătoare în continuare a cazurilor de Covid-19 în municipiul Suceava, cât și la nivelul județului, a determinat joi Consiliul de Administrație al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava să ia decizia continuării aplicării măsurii reducerii densității studenților în campusul universitar, ca măsură de prevenire a infecției cu SARS-Cov-2.
Astfel, aplicarea prevederilor Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 118/14 octombrie 2021, conform căreia cursurile și alte activități didactice specifice fiecărei facultăți în parte se vor desfășura în format online, urmând ca seminarele și laboratoarele să aibă loc cu prezență fizică în perioada 18-31 octombrie, a fost prelungită și în perioada 1-7 noiembrie 2021.
În această perioadă căminele studențești vor funcționa în regim normal, la fel ca în primele patru săptămâni de studii. În linii mari, orarul actual, întocmit la începutul semestrului, nu va suferi modificări.
O nouă decizie privind continuarea activităților didactice în sistem hibrid, revenirea la învățământul față în față sau modificarea structurii anului universitar prin introducerea unei perioade de vacanță/concediu va fi luată joi, 4 noiembrie, hotărârile care se vor lua atunci fiind aplicabile începând cu data de 8 noiembrie 2021.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Școlile din municipiul Suceava solicită primăriei aproape 300.000 de lei pentru decontarea navetei cadrelor didactice

25 de ani de la tragicul accident de la Rîșcani, Republica Moldova, în care au murit trei cadre didactice ale USV

Profesorul doctor inginer Romul Vancea, decan, conferențiar doctor Doina Maria Robu, prodecan, și lector doctor Florin George Iancu, șeful catedrei de Informatică

Zacuscă de mere și morcov sau de praz, pâine cu maia sălbatică, miere cu mentă, în oferta pieței volante din Campusul Universității