Biroul francez

Activități închinate sărbătorilor de iarnă, organizate de elevi suceveni, la Casa Prieteniei



Seria activităților închinate sărbătorilor de iarnă, organizate de elevi suceveni, continuă la Biroul Francez. Miercuri, 9 decembrie, începând cu ora 16:00, elevi ai Școlii Gimnaziale „Miron Costin” și ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 din municipiul Suceava, îndrumați de prof. Cosmina Pelin și prof. Tamara Sabin, vor realiza o incursiune în jurul lumii pentru a dezvălui totul despre tradițiile legate de Sărbătoarea Sfântului Nicolae.
Sub genericul Saint Nicolas – traditions, tinerii vor călători, prin intermediul prezentărilor pregătite de micii francofoni suceveni, prin marile capitale ale lumii, descoperindu-le în prag de Crăciun. Și joi, 10 decembrie, începând cu ora 17:30, elevii colegiilor „Mihai Eminescu” și „Petru Rareș”, coordonați de prof. Irina Melisch, Anca Zaharia și Teodora Greciuc, îi invită pe suceveni la Noël-nachten – un Crăciun franco-german. Programul va cuprinde cântece de Crăciun și scenete („Moș Crăciun în închisoare”, „Fabrica de jucării”, „Moș Crăciun”), în interpretarea elevilor suceveni, atât în limba franceză, cât și în limba germană. Intrarea este liberă. Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de Facebook www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.



Recomandări

Peste 2.200 de elevi suceveni din tot județul și 130 de cadre didactice au participat joi la Marșul „Antiviolență, antidrog, antitutun”

Elevii suceveni și-au adjudecat un premiu I, două premii II și trei mențiuni la Olimpiada de germană, de la Alba Iulia

Elevii suceveni și-au adjudecat un premiu I, două premii II și trei mențiuni la Olimpiada de germană, de la Alba Iulia