Cultural

Activități franco-române, la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului



Serată culturală franco-română la Colegiul Alexandru cel Bun Gura Humorului
Serată culturală franco-română la Colegiul Alexandru cel Bun Gura Humorului

Un grup de elevi de la Institutul Rural de Educație și Orientare „ La Pignerie” din Laval, Institut Rural d’Education et d’Orientation „La Pignerie” Laval, care se aflau într-o călătorie de promovare turistică prin Europa, au fost, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, oaspeții Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
30 de elevii francezi și cei patru profesori însoțitori au mărturisit că proiectul lor„nu constă în a face turism clasic, adică nu doar vizitarea unor obiective turistice și cazare în hotel ci, în plus, un punct important al călătoriei lor îl constituie întâlnirile și discuțiile cu oamenii, cu tinerii locurilor prin care trec și chiar participarea la activitățile cotidiene ale acestora”.
Foto-picnic româno-francez
Sub semnul francofoniei și în numele prieteniei, elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului i-au antrenat pe colegii lor din Franța în activități școlare și extrașcolare. Miercuri, 29 septembrie, în părculețul din fața colegiului, elevii pasionați de fotografie au realizat o superbă expoziție, un foto-picnic, cu lucrări proprii, fotografii prelucrate în Photoshop, expoziție foarte apreciată de invitații francezi.
În seara zilei de joi, 30 septembrie, după cum ne-a spus profesorul de limba franceză Constantin Tiron, de la Colegiul „Alexandru cel Bun”, în Sala Multimedia a colegiului humorean a avut loc o amplă acțiune culturală intitulată „Serată culturală franco-română”, care a avut ca principal obiectiv promovarea anumitor elemente de cultură și civilizație română și franceză deopotrivă. „În acest sens, în cadrul primei activități a seratei, intitulată Tinerii și muzica: cântece francofone / cântece românești de ieri și de azi, moderatoarea, eleva Raluca Ursaciuc, din clasa a XI-a A, a prezentat în fața asistenței un mini-eseu pe tema iubirii, ilustrat sonor și video prin cele mai frumoase piese muzicale din repertoriul francez (francofon) și românesc de ieri și de azi. Nu au lipsit de la întâlnirea muzicală nume precum Nana Mouskouri, Dalida, Dany Brillant, Patricia Kaas, Hélène Ségara și Faudel (reprezentanți ai spațiului francofon) și Aura Urziceanu, Aurelian Andreescu, Mădălina Manole, Ștefan Bănică, Ștefan Bănică jr. și Andra (cântăreți de muzică ușoară de marcă ai României)”, ne-a mai spus profesorul Constantin Tiron.
Horă bucovineană, cu dansatori francezi
Nu putea să lipsească de la întâlnirea cu elevii francezi folclorul bucovinean. După ce s-au bucurat să asculte și să reasculte melodii de muzică ușoară în limbile franceză și română, invitații seratei s-au delectat cu un moment folcloric de excepție: tânărul și talentatul solist de muzică populară Alexandru Brădățan, fost elev al Colegiului „Alexandru cel Bun”, câștigător al Trofeului Festivalului Național de Muzică Populară Mamaia 2008 și al altor numeroase premii importante la festivaluri de prestigiu din țară, a reușit să-i unească pe elevii francezi și români într-o superbă horă bucovineană. Prin recitalul susținut, Alexandru Brădățan a contribuit cu succes la promovarea folclorului (a cântecului și portului popular din Bucovina), piesă de rezistență a culturii poporului român.
Parteneriat
Programul serii a continuat cu acțiunea Cinéma francophone, în cadrul căreia a fost vizionat filmul francez „Les Choristes” (Corul), un film artistic de o sensibilitate aparte, un film educativ care ilustrează aspecte din viața școlii.
Filmul „Les Choristes” a fost punctul de plecare pentru dezbaterile care au încheiat serata culturală: elevii francezi și români au comentat filmul urmărit, dar au și discutat despre problemele cu care se confruntă tinerii zilelor noastre. „Ziua de vineri a fost, de asemenea, una profitabilă atât pentru elevii colegiului nostru, cât și pentru oaspeții noștri francezi. Astfel, elevii din Franța au participat împreună cu elevii noștri la cursuri de limba franceză, limba engleză și economie, în cadrul cărora au avut ocazia de a împărtăși impresii și a face comparații între sistemul educativ din Franța și cel din România. Întâlnirea franco-română s-a încheiat vineri cu o serată dansantă, dar și cu speranța și promisiunea stabilirii unui acord de parteneriat între Colegiul «Alexandru cel Bun» Gura Humorului și Institutul Rural de Educație și Orientare « La Pignerie» din Laval”, a completat profesorul Constantin Tiron.



Recomandări

„Meandrele timpului” – Expoziția profesorului Dan Grigoraș, vernisată la Biblioteca „Eugen Lovinescu” Fălticeni

„Meandrele timpului” – Expoziția profesorului Dan Grigoraș, vernisată la Biblioteca „Eugen Lovinescu” Fălticeni
„Meandrele timpului” – Expoziția profesorului Dan Grigoraș, vernisată la Biblioteca „Eugen Lovinescu” Fălticeni

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”
Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”