Împlinirea a 165 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu, poetul nepereche al literaturii române, cum a fost el numit de critica literară, a fost prilej de mare sărbătoare pentru elevii Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Suceava. Elevii clasei I B, îndrumați de prof. Anna Ștefură, au fost vineri gazdele prichindeilor de la grupa „Steluțelor”, condusă de prof. Doruța Obreja și prof. Irina Voloștiuc, de la Grădinița cu Program Prelungit (GPP) „1-2-3” Suceava, preșcolari care au venit pregătiți cu melodii și recitări din lirica eminesciană atât de dragă tuturor vârstelor. Elevii clasei I au pregătit date despre viața și opera marelui poet, prezentând oaspeților informații despre acesta. Activitatea s-a desfășurat la biblioteca școlii, unde participanții au făcut cunoștință și cu volume de poezii ale Luceafărului poeziei românești. Manifestarea a cuprins și un concurs cu premii pentru cei mai buni recitatori.
Prof. Anna Ștefură a spus că „cei mici s-au întrecut în recitări și cântări, marcând astfel un episod de mare însemnătate în viața lor de cititori și cunoscători ai literaturii române. Astfel de activități sunt menite să aducă o valoare adăugată educației ce se face în cele două instituții de învățământ ai căror reprezentanți l-au sărbătorit pe Eminescu, Școala Gimnazială «Miron Costin» și GPP «1-2-3», ceea ce demonstrează preocuparea susținută a cadrelor didactice pentru un învățământ de calitate”.