Școală de vară

Activități de vacanță antrenante și creative, la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței

Activități de vacanță la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței
Activități de vacanță la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței

Școala Gimnazială Vatra Moldoviței a organizat, în această vacanță, două școli de vară, ambele aflate la cea de a III-a ediție, ale căror beneficiari au fost elevii din cele cinci structuri ale instituției.
Elevii au petrecut o săptămână de vacanță împreună, în mod organizat, au relaționat, experimentat, cele două programe educaționale fiind o modalitate de a-și perfecționa cunoștințele și aptitudinile, de a se dezvolta armonios.
„Organizarea și coordonarea acestora nu ar fi fost posibile fără efortul, dedicarea și implicarea oamenilor școlii – profesori pasionați de munca lor, adevărați profesioniști, care au gândit în cele mai mici detalii și au realizat activități de vacanță antrenante, creative, cu multiple valențe educative, aducând mare bucurie copiilor și încântare părinților”, a menționat directoarea unității, prof. Monica Georgeta Colban.
Prima Școală de vară, intitulată „Școală de Vară – Pentru puștii de la țară!”, pentru elevii de gimnaziu, a fost inițiată și organizată de Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, în parteneriat cu Primăria Comunei Vatra Moldoviței, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Valea Stânei și Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Vatra Moldoviței și s-a derulat în luna iulie.
Printre activitățile care au încântat elevii au fost exercițiile de cunoaștere și inter cunoaștere, activitățile outdoor, jocurile sportive, exercițiile de percuție, muzică și dans, povești în jurul focului, etc.
Participanții la program s-au bucurat de aventură în Parcul Ariniș, Gura Humorului, cu sprijinul Fundației „Te Aud România”, au călătorit cu trenul, au realizat vizite de studiu la Muzeul de Artă a Lemnului și la Muzeul Lingurilor de Lemn din Câmpulung Moldovenesc.
Una dintre activitățile la care participanții au pus mult suflet a fost „Târgul copiilor”, târg cu vânzare de produse proaspete, preparate de fiecare copil acasă, cu sprijinul părinților, o adevărată lecție de educație financiară.
„Zile de poveste”
A doua Școală de Vară, intitulată „Zile de poveste”, s-a adresat elevilor din ciclul primar și s-a derulat în perioada 31 iulie – 4 august 2023. Aceasta a fost inițiată și finanțată de Fundația Umanitară „Proiecte Limburg România” și realizată în parteneriat cu Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, având drept obiectiv stimularea interesului copiilor pentru lectură și evidențierea rolului educativ al poveștilor pentru viață.
Printre altele, copiii au participat la un ateliere de creație vestimentară, au exersat tehnica modelajului și au ecologizat 14 km din traseul Via Transilvanica.
Activitățile zilnice au fost completate cu jocuri sportive și de socializare, cu momente de dans artistic, iar în debutul școlii de vară, cu un impresionant atelier de lectură, la care au participat peste 100 de elevi.
„Se cuvine să mulțumim și sponsorilor noștri, antreprenorilor din comunitatea noastră, care și în acest an, ca și în edițiile precedente, ne-au sprijinit”, a mai transmis directoarea unității, prof. Monica Georgeta Colban.

Activități de vacanță la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței
Activități de vacanță la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței

Recomandări

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

Ziua Europeană a Limbilor a fost marcată prin numeroase activități, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”