Activități de prevenire a cerșetoriei în județ, derulate de Protecția Copilului Suceava

„Locul copiilor e la școală, nu pe stradă!”
„Locul copiilor e la școală, nu pe stradă!”

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava organizează activități de prevenire a cerșetoriei, în cadrul Campaniei „Locul copiilor e la școală, nu pe stradă”, în parteneriat cu mai multe instituții.
Organizatorii spun că scopul campaniei de informare este reducerea amplitudinii traficului de persoane prin cerșetorie, la nivelul județului Suceava, printr-o mai bună informare, dar și implicarea cetățenilor, printr-o serie de acțiuni în locații cheie ale municipiului Suceava, precum și prin activități în care vor fi implicați atât copiii care cerșesc, cât și părinții acestora.
DGASPC Suceava colaborează în această campanie cu Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția Locală a municipiului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Fundația „Te Aud România”, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, Asociația Eliberare, Asociația „Sfântul Dosoftei”, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Asociația „Lumină lină”.
Activitățile propuse în această campanie, care a început în iulie 2023, se adresează în principal reprezentanților grupului țintă, copii și adulți aflați în situație de risc, precum și persoanelor dispuse să ofere bani celor care cerșesc, liderilor de opinie și publicului larg.
„Copilului care crește în stradă, cerșind, îi sunt încălcate toate drepturile și este supus stigmatizării și umilințelor. Până la acest moment, au avut loc trei acțiuni în municipiul Suceava. Reprezentanții instituțiilor partenere s-au deplasat în cele mai frecventate zone unde se practică cerșetoria din municipiul Suceava, pentru a împărți materiale informative, pentru a sta de vorbă cu cetățenii și pentru legitimarea și luarea în evidență a persoanelor care practică cerșetoria. Cu sprijinul partenerilor noștri, s-au identificat mame cu minori care practică cerșetoria și s-au aplicat măsurile conform legislației în vigoare”, informează coordonatoarea campaniei, Sabina Silvia Doroftei, șef Serviciu Intervenție în Regim de Urgență Suceava.
Dacă vă este milă de copiii pe care îi vedeți cerșind, fiți alături de DGASPC Suceava în această campanie, în încercarea de a-i conștientiza pe părinți și de a-i trimite pe copii la școală, pentru un viitor mai bun. „Dacă vezi un copil cerșind sau părinți cu copii în brațe la cerșit, nu ezita, sună la Telefonul Copilului: 119”, este mesajul transmis de coordonatoarea campaniei de informare, Sabina Doroftei.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie

Doi dintre bebelușii morți din cauza unei bacterii la Spitalul ”Sf. Maria” din Iași erau din județul Suceava

Mama celui de al doilea bebeluș a postat o fotografie cu acesta, cu textul "Un înger printre îngeri. Iubirea noastră eternă"
Mama celui de al doilea bebeluș a postat o fotografie cu acesta, cu textul "Un înger printre îngeri. Iubirea noastră eternă"

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent

Prima zi de grădiniță, de la 1.5 ani! La Bambino din Suceava aveți grădiniță și creșă cu locuri disponibile