Educație

Activități de prevenire a abandonului școlar în comuna Cacica



Proiect educațional la Cacica
Proiect educațional la Cacica

În școlile din comuna Cacica, Școala Gimnazială Pârteștii de Sus, Școala Gimnazială Cacica și Școala Gimnazială Solonețu Nou, se desfășoară, începând din luna iulie a acestui an, diverse activități de prevenire a abandonului școlar. Acțiunile desfășurate în cele trei școli din comună fac parte din proiectul „Sprijin educațional pentru copiii și tinerii defavorizați”, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, având ca obiectiv principal promovarea și înființarea de programe educaționale inovative pentru a crește interesul pentru educație și pentru a menține în sistemul educației tinerii vulnerabili la abandonul școlar din fostele zone industrializate.
În grupul țintă, de la școlile din Cacica sunt implicate opt cadre didactice: prof. Marcel Anton Cojocar Sahlean, directorul Școlii Gimnaziale Pârteștii de Sus, învățătoarele Mihaela Bălăcian, Nicoleta Iuliana Ciornei, Mihaela Strugaru, Maria Liliana Iuga și educatoarele Cristina Cehaniuc, Irina Sahlean și Carmen Marculeac, 15 preșcolari, 15 școlari și opt tineri care au abandonat școala. Preșcolarii și școlarii participă la activitățile organizate în cele trei școli sub îndrumarea cadrelor didactice, care promovează o abordare preventivă bazată pe dezvoltarea activităților inovative de tipul „școală după școală” cu scopul de a crea, pentru cei expuși la abandonul școlar, oportunități pentru a-și întări abilitățile de bază (citit, socotit), iar tinerii participă la activități corective și remediale de tip „a doua șansă”, care urmăresc dobândirea competențelor de bază și dezvoltarea abilităților personale.
Pe lângă activitățile educative, după cum ne-a spus directorul Școlii Gimnaziale Pârteștii de Sus, în cadrul proiectului se desfășoară și activități având caracter recreativ: inițiere în lucrul la calculator, educație pentru sănătate, sport și igienă, jocuri, vizionări de filme, întreceri sportive, concursuri de desene, expoziții – activități ce îi învață pe elevi cum să-și petreacă timpul liber într-un mod care să le afecteze pozitiv dezvoltarea personală.
Elevilor din grupul țintă li se asigură rechizite și periodic alimente
Întreaga activitate, ne-au mai spus responsabilii proiectului, se desfășoară într-un climat stimulativ și plăcut de lucru, fiind atinse toate obiectivele propuse ce cuprind rezolvarea greutăților de ordin școlar cu care se confruntă elevul la materiile ce constituie o problemă pentru acesta. De asemenea, se urmărește implicarea părinților la activități, ceea ce va întări sentimentul participării lor la procesul de educație al copiilor.
„Prin acest proiect, elevilor din grupul țintă li se asigură rechizite necesare activităților din proiect și periodic alimente pentru asigurarea unei mese zilnice în familie pe toată durata derulării proiectului”, a mai explicat prof. Marcel Cojocar Sahlean. Ca efect pozitiv pe termen lung, ne-au spus organizatorii, proiectul asigură dezvoltarea și evaluarea pachetelor alternative, inovative, permițând copiilor vulnerabili la abandonul școlar să aibă acces la noi oportunități care sprijină participarea lor egală la educație, dar și la desfășurarea de activități variate și flexibile în sensul educației și al învățării.


Activități de prevenire a abandonului școlar în comuna Cacica
Activități de prevenire a abandonului școlar în comuna Cacica
Activități de prevenire a abandonului școlar în comuna Cacica
Activități de prevenire a abandonului școlar în comuna Cacica
Proiect educațional la Cacica
Proiect educațional la Cacica


Recomandări

Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”

Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”
Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire
30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire