Activități de informare la nivelul comunităților locale cu privire la riscurile asociate traficului de persoane

De Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, duminică, 18 octombrie, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava a organizat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” și Biserica Filadelfia din municipiul Suceava, activități de informare la nivelul comunităților locale cu privire la riscurile asociate traficului de persoane. Subcomisarul de poliție Elisabeta Liliana Orza, coordonatorul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava, a declarat că în cadrul slujbelor religioase au fost amenajate locuri speciale de rugăciune și de aprindere a unor lumânări în memoria victimelor traficului de persoane trecute în neființă. Cu această ocazie, la finalul slujbelor au fost ținute cuvântări în cadrul predicilor de duminică, în care preoții și pastorii au vorbit enoriașilor despre problematica traficului de persoane, dându-le sfaturi pentru a nu cădea victime acestui flagel. Cetățenii au avut posibilitatea să transmită mesajul lor în „locurile de rugăciune” special amenajate în cadrul bisericilor ,Sf. Vineri, Sf. Mina și Sf. Cruce din municipiul Suceava, ,Sf. Ilie și Adormirea Maicii Domnului din municipiul Fălticeni, Biserica Romano-Catolică „Ioan Nepomuk” din municipiul Suceava.

Recomandări

Imaginea Papei Francisc cu o panglică neagră și o candelă aprinsă, lângă lumânarea pascală, în Biserica Romano-Catolică din municipiul Suceava