Activitatea din Palatul de Justiție Suceava a fost blocată ieri timp de două ore, după ce grefierii și angajații din personalul auxiliar au ieșit în fața clădirii pentru a-și exprima nemulțumirile pe care le au. Acțiunea de protest a început la ora 10.00 și s-a finalizat la 12.00, iar în acest interval în sălile de judecată s-a intrat doar pentru urgențe majore. Mihai Ștefan, grefier la Tribunalul Suceava și reprezentant al protestatarilor, a explicat că, potrivit legii, trebuie asigurată o treime din activitatea instanțelor, ceea ce s-a și întâmplat.
„Practic, acțiunea este una de solidaritate cu colegii din București și de la alte instanțe. Din păcate, până acum nu am reușit să avem un dialog constructiv cu reprezentanții Ministerului Justiției, iar dacă nici în perioada următoare nu vom ajunge la un consens luăm în considerare să declanșăm o acțiune de protest mai mare, poate chiar greva generală”, a arătat Mihai Ștefan.
Trebuie spus că la protestul de ieri au participat grefieri și angajați din personalul auxiliar de la toate cele trei instanțe care activează în sediul Palatului de Justiție din Suceava, respectiv Judecătorie, Tribunal și Curtea de Apel.
Fiecare dintre grefierii aflați ieri în fața sediului Palatului de Justiție a afișat câte o hârtie în care erau trecute pe scurt nemulțumirile.
Doleanțele personalului din tribunale și judecătorii sunt adoptarea unui nou statut al grefierilor din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea în raport cu noile modificări legislative și care să cuprindă atribuții corespunzătoare nivelului de pregătire profesională și realizabile în timpul programului de lucru, de opt ore pe zi.
O altă solicitare este respectarea statutului grefierului și recunoașterea drept categorie profesională participantă în înfăptuirea actului de justiție, alături de magistrați, iar nu ca personal auxiliar de specialitate, inclusiv prin eliminarea sintagmei „auxiliar de specialitate” din cuprinsul denumirii. Pe lista revendicărilor se mai află recunoașterea ca personal de specialitate juridică a categoriei profesionale a grefierilor în raport cu nivelul de pregătire profesională, cu un nivel de salarizare similar și introducerea în aceeași clasă de salarizare, alături de celelalte categorii profesionale din sistemul judiciar.
Grefierii mai doresc înființarea unei Direcții de specialitate în cadrul Ministerului Justiției pentru categoria profesională a grefierilor (ex. Direcția Națională pentru Grefier) care să reprezinte din punct de vedere profesional activitatea grefierilor, dar și reintroducerea pensiei de serviciu fără limită de vârstă pentru grefieri, având în vedere condițiile improprii de desfășurare a activității, solicitarea neuropsihică și incompatibilitățile instituite de lege în sarcina acestora, similare cu ale magistraților.
În fine, o altă cerință este aceea de finanțare corespunzătoare a sistemului de justiție în ceea ce privește drepturile salariale și resursele materiale pentru buna desfășurare a activității, asigurarea de spații și condiții normale de muncă pentru personalul de specialitate în vederea desfășurării în condiții de igienă și securitate în muncă a activității, dotarea instanțelor și a parchetelor cu aparatură și programe informative corespunzătoare solicitărilor tehnice, care să eficientizeze activitatea grefierilor.
Protest
Activitatea instanțelor de judecată, blocată ieri timp de două ore
