Vîrsta a treia sau peste 65 de ani aduce o serie de schimbări în viata unui individ, fără ca această perioada sa fie considerată boală sau disfuncție. Se vorbește, mai corect, despre un sindrom de decondiționare sau de declin al performanțelor noastre cu o pondere de 1% anual, începînd cu vîrsta de 30-35 de ani.
Deficitele funcționale care constatăm că apar la parinții și bunicii noștri se află în legătură cu o serie de boli cu evoluție cronică pentru care trebuie să fie consultat medicul mai des. Urmează, dacă e cazul, o medicație constantă, limitarea activității și internări frecvente în spital. Fenomenul de decondiționare sau de neutilizare la parametrii fiziologici ai unui organ sau a unei funcții nu apare cu ponderea așteptată la persoanele care beneficiază de antrenament zilnic la efort fizic și care au preocupări intelectuale în mod constant. Pe de altă parte, pierderea performantelor poate avea la bază, după cum spuneam, procesele patologice care se acumulează la vîrsta a treia, din domeniul cardiovascular, respirator, aparat locomotor, sistemul metabolic, sistemul nervos și endocrin.
FRAGILITATE ȘI VULNERABILITATE
Studiile din literatura de specialitate subliniază faptul că deteriorarea vîrstnicului este, cel puțin parțial, determinată de inactivitatea acestuia iar exercițiul fizic reprezintă un element terapeutic de ameliorare a deficitului funcțional global, cît și parțial, raportat la patologia prezentată de pacient.
Vulnerabilitatea persoanei în vîrstă este dată de:
– riscul permanent al decompensării funcționale față de agresiuni considerate minore, precum infecție virală, stres susținut, efort fizic efectuat în condiții ambientale nefavorabile;
– prezența simultană a eventualelor boli cronice ce pot prezenta și acutizări frecvente;
– sedentarism, cu ireversibilitatea fenomenelor de decondiționare, în momentul în care acestea s-au instalat;
– consecințele iatrogenice ale terapiei medicamentoase prescrise datorate plurimedicației, scăderii complianței organismului la substanțele medicamentoase administrate prin tulburările de absorbție intestinală, de metabolizare hepatică, de excreție renală, de sensibilitate a receptorilor la efectul medicamentului;
– modificarea mersului, care predispune la dezechilibru și cădere cu creșterea riscului de producere a fracturilor;
– deposturări sau apariția atitudinilor vicioase datorate imobilizării prelungite în scaun, fotoliu sau pat, prin scăderea tonusului muscular și apariția osteoporozei;
– tulburările trofice ale vîrstnicului imobilizat cu apariția escarelor de decubit;
– scăderea acuității vizuale și auditive cu rol în coordonarea și controlul neuromotor, ceea ce conduce la modificarea funcției interrelaționale;
– modificările psihice;
– disfuncționalități la nivelul tuturor aparatelor și sistemelor (cardiovascular, pulmonar, digestiv, renourinar etc);
– tulburări circulatorii venolimfatice și arteriale.
INTENSITATE, DURATĂ ȘI RITM
Activitatea fizica devine astfel obligatorie, deoarece este în măsura să stopeze și/sau să amelioreze mare parte din aspectele legate de vulnerabilitatea vîrstnicului, crescînd astfel calitatea vieții acestuia. Oricare activitate fizică sau antrenamentul la efort se descrie prin cei trei parametrii: intensitate, durată și ritm. Astfel, durata efortului continuu nu va depăși 20-30 minute iar intensitatea efortului va fi invers proporțională cu durata sa. Ritmul antrenamentelor poate fi de 3-4 ședințe pe săptămînă sau zilnic. Se preferă progresivitatea foarte lentă a efortului depus, ca regulă de bază a antrenamentului vîrstnicului.
PROGRAME EFICIENTE DE SPORT
Tipul exercițiului efectuat depinde de abilitățile persoanei respective, de nivelul efortului fizic inițial și de capacitatea vîrstnicului de a efectua activitatea fizică.
Dintre principalele activități de educație fizică, utile pacientului vîrstnic, enumerăm:
– mersul pe jos în ritm alert, drumeția;
– urcatul și coborîtul scărilor;
– pedalatul la bicicleta mobilă sau fixă;
– înotul;
– alergările ușoare;
– program de fitness efectuat în sală, adaptat vîrstei și patologiei prezentate de pacient;
– aruncatul mingii la coș sau la perete, aruncatul la țintă, biliard, minigolf, badmington.
Programele de exerciții asigură:
– creșterea forței musculare prin ameliorarea metabolismului și circulației sanguine la nivelul mușchilor care se contractă;
– creșterea mobilității articulare și a coordonării mișcărilor și a mersului; – recondiționarea aparatului respirator;
– prevenirea demineralizării sau creșterea densității minerale osoase în cazul osteoporozei;
– prevenirea sau ameliorarea modificărilor cerebrale ale vîrstnicului cu îmbunătățirea testelor neuropsihologice (utile în sindroamele depresive și ateroscleroza cerebrală);
– prevenirea sau ameliorarea funcției cardiace (utile în boala cardiacă ischemică, insuficiență cardiacă, infarct miocardic), cu scăderea tensiunii arteriale;
– îmbunătățirea metabolismelor glucidic (utile la diabetici) și lipidic (utile în situația dislipidemiilor sau hipercolesterolemiilor);
– creșterea nivelului hormonal global cu îmbunătățirea rezistenței generale a organismului la efort și îmbolnăviri;
– ameliorarea troficității tuturor aparatelor și sistemelor, inclusiv a pielii, cu prevenirea disfuncționalităților și a îmbolnăvirilor la nivelul aparatului digestiv (dischinezie biliară, gastrită, ulcer, insuficiență enzimatică, constipație etc) și renourinar (litiază urinară, infecții urinare etc);
– ameliorarea tulburărilor circulatorii venolimfatice (varice ale membrelor inferioare, edeme gambiere) sau arteriale (arterită obliterantă diabetică sau aterosclerotică).
www.tonica.ro
