Activitatea de relații cu publicul și audiențe în cadrul parchetelor se suspendă până la data de 31 august. Anunțul a fost făcut de conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a precizat că această activitate va fi suplinită de primirea sesizărilor, cererilor și memoriilor prin corespondență, folosind mijloacele de comunicare electronică sau trimiterile poștale.
”Accesul la compartimentul de relații cu publicul se va realiza potrivit unei programări prealabile, solicitate în scris, prin mijloace de comunicare la distanță, sau telefonic, cu respectarea regulilor de distanțare socială, pentru studierea dosarelor, depunerea de înscrisuri în original sau alte mijloace materiale de probă și în alte situații excepționale care justifică derogarea, apreciate ca atare de conducătorul parchetului”, se mai arată în comunicatul de presă.
De asemenea, se mai menționează că accesul în sediile parchetelor poate fi permis numai cu respectarea unor reguli stabilite în conformitate cu recomandările Institutului Național de Sănătate Publică.
Aceste măsuri au fost luate pentru prevenirea și reducerea riscurilor de răspândire a infecției virale COVID-19, precum și cu responsabilitatea ce revine autorităților și instituțiilor publice în acest sens, atât față de propriii angajați, cât și față de persoanele cu care interacționează în exercitarea atribuțiilor legale.
Adresele de corespondență ale parchetelor de pe raza județului Suceava, care se regăsesc la adresa http://pcasuceava.mpublic.ro/ptsuceava/unitati_sub_pca.htm, sunt următoarele:
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA ȘI UNITĂȚILE AFLATE ÎN CURCUMSCRIPȚIE
| Unități componente | Adresă / Adresă e-mail |
| Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava | Str. Ștefan cel Mare nr.29 Tel: 0230-523.994 Fax: 0230-216.821 pt_suceava@mpublic.ro |
| Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava | Str. Ștefan cel Mare nr.29 Tel: 0230-207.508 Fax: 0230-207.575 pj_suceava@mpublic.ro |
| Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc | Str. Transilvaniei nr.32 Tel.: 0230-314.403 Fax: 0230-314.641 pj_campulung_moldovenesc@mpublic.ro |
| Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți | Str. Călărași nr.12 Tel.: 0230-561.930 Fax: 0230-561.122 pj_radauti@mpublic.ro |
| Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni | Str. Republicii nr.4 Tel.: 0230-541.726 Fax: 0230-544.729 pj_falticeni@mpublic.ro |
| Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei | Str. Unirii nr.5 Tel.: 0230-374.339 Fax: 0230-374.338 pj_vatra_dornei@mpublic.ro |
| Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului | Str. Avram Iancu nr.1 Tel.: 0230-234.075 Fax: 0230-234.075 pj_gura_humorului@mpublic.ro |






