Cum la echipa mare lucrurile par să fi intrat pe un făgaș normal, conducerea FC Cetatea a început să acorde o atenție sporită centrului de copii și juniori al clubului. Oficialii divizionarei B au ajuns la un acord cu conducerea Liceului cu Program Sportiv, astfel încît cele două cluburi să se prezinte în campionatul juniorilor cu echipe comune, sub titulatura FC Cetatea. „Am căzut de acord să lăsăm orgoliile deoparte, astfel încît am pus bazele unei colaborări care, sînt sigur, pe viitor va fi benefică fotbalului sucevean. Prin concentrarea valorilor, cred că șansele de a participa la un turneu final rezervat juniorilor au crescut substanțial. Au trecut 15 ani de la ultima performanță de acest fel și este timpul să acordăm a atenție sporită tinerilor de perspectivă”, a declarat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan. În acest sens, s-au demarat lucrările de modernizare a bazei sportive de la stadionul „1 Mai” din Ițcani, acolo unde își va desfășura activitatea noul centru de copii și juniori. Din banii încasați în urma partidei cu Sportul Studențesc din șaisprezecimile Cupei României urmează să se repare vestiarele, dușurile și gazonul învechitei arene sucevene. Reputatul antrenor Silviu Stănescu a fost numit în funcția de director al centrului, ceilalți tehnicieni fiind Cornel Dîrman, Aurel Constantin, Victor Gălușcă, Ilie Gafencu, Ovidiu Murariu și Radu Cașuba. Antrenorii vor fi stimulați să se dăruiască muncii pe care o prestează, astfel încît cel care va promova un jucător la loturile naționale va fi premiat cu o sumă importantă de bani.