Activitate cultural-educativă dedicată Zilei Unirii, la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni

Activitate cultural-educativă dedicată Zilei Unirii, la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni
Activitate cultural-educativă dedicată Zilei Unirii, la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni

Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni a organizat miercuri, 25 ianuarie a.c., începând cu ora 13.00, în amfiteatrul școlii, un spectacol artistic dedicat sărbătoririi a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Spectacolul a fost susținut de către un grup vocal de elevi jandarmi care au recitat poezii și au intonat cântece patriotice și de cătănie.
Acestora li s-au alăturat membrii Cenaclului Literar „Eugen Lovinescu” din Fălticeni și un grup de elevi de la Școala Gimnazială din Hârtop, membri ai grupului artistic „Moldava”, coordonați de educatoarea Lenuța Rusu.
Spectacolul, care a fost prezentat de către un fost ofițer al unității, colonelul (r) Simion Dumitru, s-a încheiat pe platoul școlii cu Hora Unirii, în care s-au prins toți cei prezenți, cu aportul fanfarei din Preutești.

Recomandări

Expoziție și simpozion dedicate Marii Uniri de la 1918. Înmânarea unor medalii jubiliare, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Suceava