Bursa a încheiat ședința de ieri în staționare, în timp ce acțiunile BRD-Groupe Societe Generale au continuat să scadă și au pierdut 3,82% din valoare, iar titlurile celor cinci societăți de investiții financiare (SIF) au coborât cu 3,37%.
La închiderea ședinței de la București marile piețe europene erau în scădere cu până la 1,47%, în cazul indicelui Bursei de la Viena.
Criza financiară a continuat să afecteze piețele de capital, iar bursele din Rusia au fost cel mai sever lovite, autoritatea locală de reglementare a pieței de capital ordonând și ieri oprirea tranzacțiilor, pentru a doua zi consecutiv. La momentul închiderii piețelor indicii burselor din Rusia erau în scădere cu până la 6,4%.
Piața de la București a fost volatilă pe întreaga ședință, astfel că în numai o oră, trendul a fost inversat, iar indicele general a pierdut câștigul, de 2,12%, la deschidere, iar în jurul orei 11:20, piața a atins minimul zilei, respectiv cu 2,51% mai jos față de referință.
De la acest moment, volatilitatea a continuat, investitorii realizând multe operațiuni cu volume mici de acțiuni, iar indicii au înregistrat variații ușoare, trecând de pe plus pe minus, de mai multe ori. În jurul orei 15:00, indicele BET-C a urcat cu 1% peste referință, însă a revenit imediat sub nivelul de marți.
În ședința precedentă, Bursa s-a prăbușit cu 7,41%, atingând cel mai redus nivel din ultimii trei ani.