Special Olympics

Acțiuni sportive organizate pentru 50 de copii cu dizabilități din județ

Joi și vineri, la Gura Humorului va avea loc ediția a III-a a Concursului Sportiv Special Olympics, faza județeană, competiție desfășurată sub motto-ul „Ceea ce ne deosebește ne apropie”. În cadrul acestei acțiuni, organizatorii, Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului vor organiza activități sportive destinate unui număr de 50 de copii cu dizabilitate intelectuală și abilițăți sportive scăzute proveniți din Centrele de Educație Incluzivă și Centrele rezidențiale din județul Suceava. Competiția sportivă se va desfășura pe trei ramuri, badminton, înot la piscina Ariniș din Gura Humorului, concurs de care se vor ocupa profesoarele Rodica Creț și Cristina Mihalea, dar și săniuș pe pârtia Șoimul, de care se vor ocupa profesoarele Daniela Mihăilă și Cătălina Poclitaru.
Această acțiune face parte din proiectul internațional IRISES ce are ca principal scop protejarea drepturilor copiilor dezavantajați, romi și nu numai, care trăiesc în sistemul de îngrijire rezidențială sau în familii de plasament prin formare specifică pentru operatori care lucrează în îngrijirea la domiciliu și instituții. IRISES este un proiect de doi ani dezvoltat de UISP Ciriè Settimo Chivasso (Italia), în asociere cu alți parteneri: Fundația Curaj (Bulgaria), Asociația Județeană Sportul Pentru Toți Suceava (România), Former State Fostered Children’s Association (Ungaria), Centrul Copilului (Slovacia), Agrupamento de Escolas de Miranda do Corvo (Portugalia), Freedom Gate Grecia (Grecia) finanțat de Comisia Europeana prin Departamentul de Justiție.

Recomandări

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Ateliere ocupaționale dedicate zilei de 8 Martie, organizate pentru copii de Complexul de Servicii Multifuncționale Gura Humorului

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități