Complexul Terapeutic Blijdorp România – „O nouă Viață” Suceava, în parteneriat cu Baumax Suceava, organizează, începând cu această lună, o serie de activități dedicate copiilor și tinerilor cu nevoi speciale. La începutul acestei săptămâni, opt beneficiari ai centrului terapeutic, împreună cu însoțitorii lor, au participat la un atelier de lucru care s-a desfășurat în incinta Baumax Suceava. Copiii au confecționat, alături de personalul de la Baumax și de personalul de la Blijdorp, buchete multicolore de flori, care au fost oferite ulterior mamelor lor.
„Materialele necesare confecționării produselor au fost puse la dispoziție de către Baumax. Un beneficiar al nostru și-a sărbătorit ziua de naștere și toți colegii lui, copii cu nevoi speciale, au primit cadouri”, a spus șefa Centrului de recuperare și integrare socială, Brândușa Sorina Bialy.
Tot în această perioadă, în cadrul magazinului este organizată o mini expoziție cu vânzare, în care se găsesc obiecte din lut și artizanat. Produsele expuse sunt confecționate de copii și tineri cu nevoi speciale, în cadrul atelierelor de lucru.
„Prin aceste acțiuni, ne propunem să ajungem la sufletul celor care au nevoie de sprijin, să îi încurajăm și să arătăm comunității că adevărata valoare stă în fiecare dintre copiii noștri”, a completat Bialy.