Astăzi

Acțiuni de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava



Pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, personalul Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități/TSA și Psihoterapie din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava își propune ca începând de astăzi să deruleze o serie de acțiuni menite să conducă la o integrare mai bună a copiilor care suferă de autism în învățământul de masă, printr-o colaborare cât mai bună cu cadrele didactice.
În acest sens, prima acțiune va avea loc astăzi, la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, acțiune la care va fi prezent un copil cu autism, beneficiar al centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități, însoțit de un terapeut. De fapt, va avea loc o oră de curs, în mijlocul elevilor. Această acțiune este posibilă prin bunăvoința învățătoarelor Isabela Cristina Apăvăloaie și Monica Preda.
Din ce ne-au spus reprezentanții centrului de recuperare, „acțiunea va consta în îmbinarea ludoterapiei cu ergoterapia, adică confecționarea în cadrul orei de lucru manual de către beneficiarii Centrului de recuperare, cu vârste peste 6 ani, alături de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, a unor obiecte specifice primăverii”.
Importanța diagnosticării precoce
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului este sărbătorită anual, la nivel mondial, pe 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza și coagula eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înțelegeri a autismului și de a crește nivelul de conștientizare al publicului larg privind nevoile sociale ale persoanelor aflate în această situație, precum și ale familiilor acestora. Pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava este un prilej în plus să amintească opiniei publice că sunt oferite servicii specializate părinților care au în îngrijire copii afectați de autism în cadrul centrelor de recuperare pentru persoane cu Tulburare de Spectru Autist (TSA) din municipiul Suceava și să aducă în prim-plan că există soluții la problemele cu care se confruntă familiile acestora, cum ar fi: importanța diagnosticării precoce și a intervenției timpurii, necesitatea incluziunii sociale încă din prima copilărie și mai ales implicarea unui număr cât mai mare de persoane și instituții în realizarea terapiei timpurii și constante.
Directorul Protecției Copilului Suceava, Dan Ionuț Adomniței, a declarat că „diagnosticarea la o vârstă cât mai mică, disponibilitatea părinților de a accepta realitatea și a începe terapia imediat crește considerabil șansele de recuperare și implicit de integrare a copiilor în grădinițe, școli, societate. Transmitem tuturor familiilor care au în îngrijire copii afectați de autism aprecierile noastre pentru eforturile pe care le depun în recuperarea acestora”.
Asociația HelpAutism organizează o acțiune în centrul Sucevei
Asociația HelpAutism organizează astăzi, între orele 12:00 – 14:00, în parcul din spatele Catedralei Catolice din municipiul Suceava, o acțiune de desene pe asfalt cu cretă albastră, albastrul fiind culoarea autismului, pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Vor participa cinci copii cu autism care beneficiază de terapia oferită de Asociația HelpAutism, dar și copii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Burdujeni, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava și Grădinița cu Program Normal „Maria Montessori”.



Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”
Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu
Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post