Cu nașu’

Acțiuni de control în trenuri, soldate cu suprataxarea a 84 de blatiști

Călătorii care nu aveau bilete, suprataxați în tren
Călătorii care nu aveau bilete, suprataxați în tren

O serie de acțiuni de control în trenurile de călători din Suceava, concentrate în ziua de duminică, de Sânziene, au dus la depistarea a 84 de călători fără bilet, aceștia fiind suprataxați cu tichete în valoare de 828 de lei. Controalele au fost realizate de inspectori CFR de la Regional Iași, sprijiniți de agenți de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava. Deși numărul sancțiunilor a fost destul de mare, suprataxele nu au avut o valoare ridicată, asta pentru că un călător prins fără bilet declară de regulă că are de făcut un traseu scurt.
Comisarul-șef Florin Catană, șeful Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava, a declarat: „În perioada 22-24 iunie, cu ocazia sărbătorii religioase de la Suceava și a valorilor mai mari de trafic în trenuri și în zona stațiilor au acționat peste 20 de polițiști, fapt posibil cu sprijin de la Poliția municipiului Suceava. În cadrul acțiunilor de control ale inspectorilor CFR privind călătoriile frauduloase, am acordat sprijin pentru a preveni orice fel de incidente”.
În afara controalelor privind blatiștii, polițiștii au acționat pentru asigurarea ordinii în gări și pentru prevenirea evenimentelor cu violență. Printre altele, polițiștii au depistat, în Gara Suceava, o minoră în vârstă de 14 ani, din Neamț, care vagabonda prin zonă, predând-o la Centrul de Urgențe de la Protecția Copilului și au confiscat țigări de contrabandă din Republica Moldova.
În cadrul acțiunii de control au fost aplicate 17 amenzi, în valoare de aproape 3.500 de lei, la Legea 61/1991, privind deranjarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii au mai spus că în cele trei zile de controale cu efective sporite în trenuri și în zona gărilor nu s-au înregistrat evenimente deosebite.

Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru