La Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene Suceava va avea loc miercuri, 27 ianuarie, de la ora 17:00, a treia ediție a acțiunii „Oprește cancerul de col uterin”, acesta fiind și sloganul sub care Asociația Europeană de Prevenire a Cancerului Cervical desfășoară, în intervalul 24-30 ianuarie, a X-a Săptămână de prevenire a cancerului de col uterin. Evenimentul este organizat de Televiziunea Intermedia Suceava, cu sprijinul Centrului pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene. La întâlnirea de pe 27 ianuarie, sucevenii pot afla de la medici, psihologi, preoți, femei care au învins cancerul cervical, invitați la eveniment, răspunsuri la întrebări precum: „Ce este cancerul de col uterin, de unde ar trebui să își ia femeile informațiile, ce trebuie să facă pentru a preveni îmbolnăvirea? Cum pot beneficia de campania națională de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin? Ce este testul Babeș-Papanicolau? De ce nu a funcționat în România vaccinarea anti HPV? Ce au de făcut femeile atunci când află că sunt bolnave? Poate fi această boală tratată și altfel decât prin intervenție chirurgicală? Cât de important este pentru o femeie bolnavă să găsească suport în familie, la serviciu, la spital, la biserică?” Acestea ar putea fi doar câteva dintre întrebările la care vor da răspunsuri invitații dezbaterii. Întâlnirea de la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene Suceava, după cum ne-au spus organizatorii, are și un caracter umanitar: o bolnavă de cancer de col uterin, care se confruntă cu probleme financiare, va primi banii strânși din donații. La fel ca și în anii trecuți, organizatorii se așteaptă ca publicul sucevean să aibă interes pentru această acțiune, la care au posibilitatea să primească răspunsuri de la oameni de specialitate la multe întrebări care îi frământă. Intrarea la eveniment este liberă. Moderatori: Adriana Dascălu Bulină și Angela Zarojanu. Parteneri: Asociația SEVA Suceava, UP România, Cozarux, Aqua Carpatica, Casa cu Flori.