Între toate obiectele și ființele, există o legătură prin intermediul căreia totul interacționează cu totul. Legăturile care se stabilesc între formele individuale manifestate în creație sunt de trei tipuri: substanțiale, energetice și informaționale. Acestea trei coexistă întotdeauna, chiar dacă la un moment dat doar una dintre ele este predominantă. Nu este cu putință să se transmită informație între două sisteme dacă nu există un suport energetic și chiar „substanțial”. Aici înțelegem prin „substanță” nu doar materia formată din atomi, ci, într-un sens mai larg, „substanța” este formată din cele cinci elemente subtile: pământ, apă, foc, aer și eter, elemente care stau la baza formării întregului Univers fenomenal.
Aceste schimburi substanțiale, energetice și informaționale pot fi privite din perspectiva acțiunilor de a dărui și respectiv de a primi. Aceste două acțiuni nu pot fi niciodată separate complet. Ca și principiile yin-yang, feminin-masculin, ele sunt opuse dar complementare și niciodată nu poate exista una fără cealaltă. A dărui și a primi – două mistere care, odată înțelese, ne pot transforma viața în bine pentru totdeauna. În condiții normale, dăruirea atrage acceptarea. Și invers, primirea sau acceptarea atrage dăruirea. Un om care dăruiește din toată inima primește în schimb o bucurie de nedescris. Un om bucuros dorește să-și dăruiască bucuria tuturor. Ca și principiile yin-yang, dăruirea și acceptarea sunt într-o continuă mișcare. Aceste două acțiuni formează și mențin întregul univers, cel mai adesea manifestându-se într-un mod tainic, discret și atât de subtil încât nici nu ne dăm seama de prezența lor. Viața pe care o avem este un dar Divin. El ne este oferit clipă de clipă cu atâta discreție de către Dumnezeu, încât nici nu ne gândim că viața, pe care o risipim cel mai adesea, este un dar.
Pământul ne dăruiește permanent hrana pe care o mâncăm. Cerul ne dăruiește tot timpul aerul și lumina sa. Copacii, păsările, animalele, pietrele ne dăruiesc permanent câte ceva, ba uneori chiar propria lor existență. Noi când vom începe să dăruim cu adevărat? Când vom fi la fel de darnici ca și Pământul? Când vom dărui, la fel ca și Soarele, dragostea noastră tuturor, în mod egal?
A dărui este în firea întregului univers. Puterea de a dărui vine de la Dumnezeu
A dărui este în firea întregului univers. A accepta darul este a doua natură a întregului univers. Să fim, deci, la înălțimea a ceea ce suntem. Să nu fim mai prejos decât Pământul care ne dăruiește hrana de fiecare zi fără să ceară nimic în schimb. Să nu fim mai prejos decât Cerul care ne dăruiește aerul și lumina sa. Să nu fim mai prejos decât copacii, păsările, animalele și pietrele care ne dăruiesc permanent chiar propria lor existență. Nici măcar decât norii să nu fim mai prejos, căci și ei ne adumbresc și ne plouă când suntem arși de soare și însetați.
Să nu dăruim niciodată un lucru așteptând altceva în schimb, pentru că atunci nu vom fi nici măcar la înălțimea unei pietre, care se dăruiește pe sine pentru a oferi adăpost, protecție, altar sau mormânt. Piatra nu cere niciodată ceva în schimbul sacrificiului ei.
Să nu întoarcem spatele celor care vin să ne ceară ajutorul dacă îi știm cinstiți. Și dacă nu sunt cinstiți și cu dragoste de Dumnezeu, nu-i alungați, și nu-i priviți cu dispreț. Nu întoarce spatele celui care vine să-ți povestească necazul său, pentru că el are nevoie în acele momente de puterea și liniștea sufletului tău. Și mai ales, nu uita niciodată că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu.
Dumnezeu ne face să devenim desăvârșiți
Zgârcenia vine de la ego. Dumnezeu ne face să devenim desăvârșiți. Egoul ne impurifică și ne umple de ignoranță și suferință. A dărui înseamnă a te deschide precum o floare când este atinsă de razele soarelui. A fi zgârcit înseamnă a te închide în mizeria și în întunericul cărnii tale.
Dăruind, te înnobilezi, indiferent de condiția în care te-ai născut, pentru că atunci când dăruiești ești asemenea lui Dumnezeu care permanent se dăruiește pe Sine într-un nesfârșit sacrificiu.
Ceea ce ne împiedică să exersăm dăruirea este egoul. Simțul eului, impurificat de dorințele infinite ale plăcerii și comodității este o povară imensă care nu poate fi îndepărtată cu ușurință. Deducem faptul că cine dorește să-și îmbunătățească puterea de a dărui, care în ultima instanță înseamnă sacrificiu de sine, trebuie să îndepărteze egoul. Egoul poate fi depășit prin purificarea minții și dezvoltarea puterii de a iubi. Puterea de a iubi poate să crească exersând dăruirea. Să presupunem că este imposibil să ne dăruim tuturor în mod egal. Ei bine, atunci nu ne împiedică nimeni să ne dăruim cu totul ființei pe care o iubim.
(extras din cartea „Arta de a trăi”, Cristian Constantin ȚURCANU)
