Acțiunea „Fii conștient, nu dependent” a adunat joi sute de tineri în centrul municipiului Sucevei

Pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava s-au adunat joi, 16 mai, sute de tineri, în cadrul acțiunii „Fii conștient, nu dependent”, ce se înscrie în programul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, ediția a IX-a, care se desfășoară în perioada 13 – 19 mai. Evenimentul a fost organizat de Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” și Compartimentul de prevenire și analiză din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava și Ambu Life Suceava. Între orele 13:00 – 14:30, tinerii au realizat un flash mob antiviolență și au asistat la o simulare de accident rutier, pe esplanada Palatului Administrativ. La eveniment a fost prezent comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care a declarat: „Am ales să organizăm simularea unui accident rutier cu victimă pieton, pentru că, în ultima perioadă, inclusiv de la începutul acestui an, s-au întâmplat multe accidente grave cu implicarea pietonilor, atât datorită neacordării de prioritate de către șoferi, cât și pe fondul indisciplinei pietonale”. Acțiunea de joi a avut ca scop sensibilizarea opiniei publice și a factorilor de decizie în vederea diminuării obstacolelor și a prevenirii consumului de droguri, plante etnobotanice, tutun, a violenței și a accidentelor rutiere. Polițistul criminalist Bogdan Bănică (Sindicatul DECUS) ne-a spus: „noi, ca și criminaliști, am făcut o demonstrație sumară despre modul cum se efectuează cercetarea la fața locului în cazul unui accident de circulație rutier. Toate aceste activități au avut un rol educativ, preventiv”. Colonelul Marius Tăuteanu, Șeful Detașamentului de Pompieri Suceava, s-a implicat activ la fiecare ediție a acțiunii „Fii conștient, nu dependent”. „Am simulat un accident unde a intervenit modulul SMURD, cu o autospecială destinată intervenției pentru descarcerare și o ambulanță de tip B”, ne-a spus Șeful Detașamentului de Pompieri Suceava. Sufletul acestei acțiuni și omul care se străduiește ca an de an să organizeze acest eveniment la Suceava este prof. Mihai Greciuc (Asociația „Euroactiv”), care le mulțumește colaboratorilor, partenerilor implicați în organizarea acțiunii, elevilor, profesorilor, părințiilor care au ales să fie prezenți în centrul Sucevei, într-o zi destul de mohorâtă și presărată cu o ploaie măruntă. La simularea de accident rutier au participat reprezentanți ai Prefecturii Suceava, ai IPJ, ai IȘJ, ai ISU, ai IJJ și reprezentanți ai societății civile. Acțiunea a fost sprijinită de Remat S C Alin For You SRL, ce a pus la dispoziție două autoturisme pentru efectuarea simulării accidentului rutier, și de Ambu Life, care au acordat primul ajutor victimelor simulării accidentului rutier.

Acțiunea „Fii conștient, nu dependent” a adunat joi sute de tineri în centrul municipiului Sucevei
Acțiunea „Fii conștient, nu dependent” a adunat joi sute de tineri în centrul municipiului Sucevei
Acțiunea „Fii conștient, nu dependent” a adunat joi sute de tineri în centrul municipiului Sucevei
Acțiunea „Fii conștient, nu dependent” a adunat joi sute de tineri în centrul municipiului Sucevei
Acțiunea „Fii conștient, nu dependent” a adunat joi sute de tineri în centrul municipiului Sucevei
Acțiunea „Fii conștient, nu dependent” a adunat joi sute de tineri în centrul municipiului Sucevei

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei