”Echipa munților curați”

Acțiune de ecologizare la Sucevița de Ziua Jandarmeriei Montane

Jandarmi în acțiune de ecologizare la Sucevița

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Montane, pe 5 octombrie, Jandarmeria Suceava s-a alăturat campaniei ”Echipa munților curați” și a dedicat această zi specială mediului înconjurător.
Jandarmi montani, alături de elevii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, aflați în stagiul de practică, au desfășurat o acțiune de ecologizare pe raza localității Sucevița.
Secțiile și posturile de jandarmi montane sunt forțe specializate, pregătite și dotate, care exercită, în condițiile legii, printre alte atribuții ce le revin, misiuni de menținere a ordinii publice pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor în stațiuni montane și pe trasee turistice din zona acestora, participă, împreună cu alte instituții abilitate, la supravegherea, controlul și asigurarea protecției fondului cinegetic și piscicol natural, a fondului silvic și de protecție a mediului, prin măsuri specifice de prevenire și combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale, participă la căutarea și salvarea – evacuarea persoanelor/turiștilor care se află în pericol în zona de responsabilitate.
Jandarmeria montană s-a înființat acum 22 de ani.

Acțiune de ecologizare la Sucevița de Ziua Jandarmeriei Montane
Acțiune de ecologizare la Sucevița de Ziua Jandarmeriei Montane
Jandarmi în acțiune de ecologizare la Sucevița
Jandarmi în acțiune de ecologizare la Sucevița

Recomandări

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Acțiuni aproape zilnice ale poliției pentru prevenirea violenței în școli: controale prin baruri, dar și ședințe cu elevii