Aproape o sută de rădăuțeni au participat, sâmbătă, la o acțiune inițiată de către deputatul USL Constantin Galan. Acțiunea a vizat igienizarea zonei de la capătul străzii Bogdan Vodă, mai exact zona ultimelor blocuri de pe această arteră, cât și locul de joacă din incintă.
„Am igienizat zona, mai exact au fost strânși aproape o sută de saci cu deșeuri menajere, apoi am văruit copacii și am adus câteva camioane cu nisip pentru locul de joacă destinat copiilor. În același timp am ridicat vegetația uscată din zonă, apoi am discutat cu locatarii de acolo despre ceea ce ar trebui realizat în acel perimetru. Acțiunea de la finele săptămânii nu a fost singulară, pentru că deja am mai igienizat câteva zone din apropierea bisericilor din vecinătatea străzilor Putnei și Școlii Noi, și intenționăm ca în zilele următoare să continuăm acest gen de acțiuni și în alte zone”, a declarat liderul PNL Rădăuți, deputatul USL Constantin Galan.