La control

Acțiune complexă a Poliției Rutiere în Rădăuți și localitățile învecinate

Polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de aproape 10.000 de lei

O amplă acțiune a polițiștilor rutieri în zona Rădăuți s-a lăsat cu dosare penale și amenzi substanțiale. Acțiunea s-a derulat timp de 8 ore, de sâmbătă seară la ora 18.00 și până duminică la ora 02.00, și a fost generată de faptul că existau mai multe plângeri prin care autoritățile locale sesizau că un număr tot mai mare de șoferi se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
Informațiile s-au adeverit în mare parte, astfel încât polițiștii i-au „ars” pe cei vinovați. Unul dintre cei opriți în trafic pentru control chiar în municipiul Rădăuți avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a ales cu dosar penal, la fel cum s-a întâmplat și cu o tânără de 22 de ani, din Rădăuți. Aceasta a băut înainte de a se urca la volan, iar la Burla autoturismul pe care îl conducea, marca Ford Mondeo, a derapat și a intrat într-un gard pe care l-a distrus parțial. Șoferița a fost supusă testării cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt caz de șofer care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice s-a înregistrat la Marginea. Un bărbat de 33 de ani care conducea un Ford Transit a fost oprit pentru control, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, șoferul avea și suspendat dreptul de conducere a vehiculelor pe drumurile publice, motiv pentru care față de el s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus măsura controlului judiciar.
Tot fără permis de conducere a fost prins la volan un tânăr de 21 de ani din Dornești. Acesta a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism marca BMW și avea permisul suspendat.
În total, în cadrul acestei acțiuni, polițiștii au întocmit opt dosare penale, din care patru pentru conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice. S-au aplicat și 22 de amenzi, în valoare totală de aproape 10.000 de lei.

Recomandări

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.

Șoferiță băută, prinsă de polițiști după ce a încercat să scape, intrând cu mașina pe un drum accidentat