Acțiune caritabilă pentru sinistrații din Oltenia, organizată de femeile liberale

Cristina Teodorovici
Cristina Teodorovici

Organizația Femeilor Liberale (OFL) din cadrul PNL Suceava a organizat sâmbătă, 16 august, o acțiune de colectare de bunuri și alimente pentru sinistrații din Oltenia. Campania a avut loc la Shopping City Suceava și s-a bucurat de sprijinul senatorului PNL Varujan Vosganian. Acesta, împreună cu președinta OFL din cadrul PNL Suceava, Cristina Teodorovici s-au numărat printre cei care au contribuit semnificativ la această acțiune. Președintele femeilor liberale, Cristina Teodorovici, a ținut să precizeze că această acțiune face parte dintr-o serie de „activități firești” în cadrul calendarului de evenimente organizate de OFL a PNL Suceava. „De altfel, femeile liberale organizează în fiecare an donații pentru cei cu probleme, acțiunile din perioada sărbătorilor de iarnă sau a sărbătorilor pascale fiind deja o tradiție. Deși este vară și multe colege sunt în concediu, necesitatea pe care o au sinistrații din Oltenia ne-a determinat să organizăm această acțiune de colectare și donare de bunuri și alimente și ne bucurăm că a fost o reușită”, a declarat Cristina Teodorovici.

Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților