Grupa de copii născuți în anul 2004 de la ACS Juniorul Suceava a realizat o performanță de excepție la prestigiosul turneu Brașov Indoor Cup. Fotbaliștii pregătiți de Andrei Aileni au izbutit să intre în posesia trofeului pus în joc de organizatori, la capătul unei întreceri pe care au dominat-o autoritar. Astfel, sucevenii au terminat pe primul loc în faza grupelor, după 6-1 cu Prosport Focșani, 9-0 cu CSS Brașovia și 0-0 cu Stars Brăila. După alte două victorii, 5-2 cu Gaz Metan Mediaș, în sferturi și 4-2 cu FC Bența Brașov, în semifinale, micii fotbaliști de la Juniorul au trecut fără emoții în ultimul act, cu scorul de 5-0, de formația Stars Brăila. Mai mult, „alb-verzii”, au intrat și în posesia a două premii individuale prin același jucător, Ionuț Nistor. Acesta a impresionat asistența prin calitățile sale, fiind recompensat cu premiul destinat celui mai bun fotbalist al turneului și cu titlul de golgeter al competiției, cu 16 reușite, în condițiile în care următorul clasat în ierarhia marcatorilor a punctat doar de 7 ori. „Brașov Indoor Cup este cel mai puternic turneu pentru copii din țara noastră, fiind organizat la nivel european. Satisfacția după un asemenea succes este pe măsură, în condițiile în care am luat fața unor cluburi de tradiție, care se bucură de condiții de pregătire mult peste ale noastre. Sunt foarte mândru de acești copii, care au un viitor frumos în față. Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc părinților, care pun mult suflet și se implică activ în formarea prin sport a caracterelor acestor copii”, a declarat profesorul Andrei Aileni.
Iată și lotul de jucători care a obținut această frumoasă performanță: Narcis Pușcașu, Mihnea Moștoflei, Luca Atitienei, Toader Dimitrie, Iustin Strugariu, Eduard Neamțu, Robert Locic, Matteo Vacariu, Ionuț Nistor, Andrei Cazaciuc, Eduard Homiuc, Rareș Macovei și Alex Cantemir.
Turneul Brașov Indoor Cup este organizat de clubul ACS Tâmpa Brașov și Federația Română de Fotbal, cu sprijinul Enjoy Sport’s International.