Părinte profesor, care este cea mai aspră zi din Postul Nașterii Domnului?
Ziua de 24 decembrie, sau Ajunul Crăciunului, este zi de ajunare, adică de post negru. Se ajunează, adică nu se mănâncă nimic, până la Ceasul al IX-lea, adică ora 15:00, după care se obișnuiește să se consume, în multe părți din țară, grâu fiert amestecat cu miez de nucă, fructe și miere, amintind de postul Proorocului Daniel și al celor trei tineri în Babilon, care, deși erau hrăniți cu semințe, s-au arătat „mai frumoși decât cei hrăniți cu multe desfătări”. În ziua respectivă, în multe părți din țară se și face pomană cu acest grâu fiert, ducându-se pe la casele rudelor și ale celor nevoiași, împreună cu foițe subțiri ca de plăcintă, coapte, în care se înfășoară miez de nucă amestecat cu zahăr, numite „scutecele” Mântuitorului. În alte părți din țară, se postește până la apariția luceafărului de seară. Această ajunare amintește de postul pe care îl țineau în vechime catehumenii, adică cei care primeau Botezul în seara Ajunului Crăciunului, după care li se dădea prima Împărtășanie. În ziua de Crăciun se mănâncă de dulce, în orice zi a săptămânii ar cădea sărbătoarea.
Există anumite pogorăminte referitoare la felul postirii?
Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 2 februarie 1956, s-au îngăduit unele pogorăminte legate de respectarea disciplinei posturilor. Cât privește Postul Crăciunului, Sfântul Sinod a hotărât: copiii până la 7 ani nu sunt obligați să postească; pentru copiii între 7 și 12 ani și pentru credincioșii maturi bolnavi sau debili fizic, postul este obligatoriu numai în prima și ultima săptămână din cele 40 de zile; în timpul Postului Crăciunului, copiii și cei suferinzi pot consuma pește, icre, ouă, lapte, brânză. Dacă vor să postească, o pot face.
În Postul Crăciunului nu se fac nunți decât în situații speciale, cu dispensă chiriarhală și cu masă adecvată și comportare decentă. Postul Crăciunului, ca și celelalte posturi, trebuie să fie nu numai o abținere de la mâncăruri „de dulce”, de la băutură și de la plăceri trupești, ci și o vreme de pocăință, de luptă împotriva patimilor, de practicare a virtuților și în special a faptelor iubirii creștine – iertare, milostenie, întrajutorare frățească – și a rugăciunii.
(Ziarul Lumina)
