O tânără din municipiul Fălticeni a reclamat la poliție că a fost victima unei infracțiuni de viol, fiind siluită de trei indivizi la marginea unei păduri de pe raza comunei Preutești.
Ana Maria D., în vârstă de 20 de ani, le-a spus polițiștilor că, duminică seară, s-a dus la discotecă la Preutești.
La plecare, tânăra, care mărturisește că era „ușor amețită” de la băuturile alcoolice pe care le consumase la discotecă, a fost acostată de un tânăr pe care-l cunoștea din vedere și care i-a propus să o conducă acasă cu mașina.
În mașina în care s-a urcat, mai povestește tânăra, se mai aflau alți doi tineri. La un moment dat, șoferul a luat-o pe un drum lăturalnic și s-a oprit la liziera unei păduri, unde, susține Ana Maria D., cei trei tineri au obligat-o să facă sex cu ei.
Judiciariștii fălticeneni au reușit să-i identifice pe presupușii violatori, trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 32 de ani.
Ieri după-amiază, doar unul dintre suspecți fusese audiat, iar acesta a recunoscut partida de sex cu reclamanta, însă a susținut că tânăra a fost de acord să întrețină relații sexuale.
Presupusa victimă a fost consultată, ieri după-amiază, și de un medic legist, care a concluzionat că tânăra nu prezintă urme specifice unei infracțiuni de viol.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Oamenii legii iau în calcul și varianta unei viol inventat de frica părinților, dar nu exclud ca reclamația tinerei să poată fi întemeiată.