Acordul de Mediu pentru tronsonul Suceava – Siret al A7 a fost emis

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Vineri, 1 martie, a fost emis Acordul de Mediu pentru tronsonul Suceava – Siret, o piesă extrem de importantă pentru Autostrada A7, pentru că a depins și de acordul Ucrainei.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că „acesta este un proiect transfrontalier, deoarece există o porțiune în apropierea Ucrainei pe un pod peste râul Siret pentru care este necesar acordul statului vecin. Am făcut demersuri către omologul meu, domnul Ruslan Zaparaniuk, rugându-l să ne sprijine în obținerea acestui acord. De asemenea, am făcut demersuri la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și în momentul de față există Acordul de Mediu și pentru tronsonul Suceava – Siret al Autostrăzii A7”.
Flutur a amintit faptul că tronsonul A7 Pașcani – Suceava – Siret a trecut de Comisa de la Ministerul Transporturilor, mai exact de CTE, iar pe 11 martie este programată Comisia Interministerială în care mai multe ministere trebuie să își dea acordul. Astfel se intră în linie dreaptă pentru aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici.
„Se poate observa că nu este deloc simplă aprobarea unei documentații pentru o astfel de lucrare. CJ Suceava, chiar dacă nu este direct parte a proiectului, s-a implicat zi de zi, atât cu privire la urmărirea lucrărilor din teren, cât și a parcursului birocratic al hârtiilor. Așa cum stau lucrurile astăzi, în primul semestru al acestui an sperăm ca procedurile să permită scoaterea la licitație a tronsonului de autostradă Pașcani – Suceava – Siret”, a mai arătat CJ Suceava.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Concurență mare, cu opt oferte depuse, pentru construirea tronsonului drumului expres de la Bălcăuți la Siret

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an

Autostrada A7 va impulsiona puternic turismul din Suceava, cu aproape 700.000 de turiști români anual până în 2030

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei