Acord între Primăria Sucevei și ACET pentru repararea gropilor rămase pe străzi după intervenții

Gropile rămase după avarii la rețelele ACET vor fi reparate începând de luni, pe cartiere

Gropile rămase pe străzile Sucevei după intervențiile ACET de remediere a avariilor vor fi reparate începând de luni, 4 noiembrie, de firmele de asfaltare cu care are contract municipalitatea.
Anunțul a fost făcut de consilierul local PSD Dan Ioan Cușnir, care a declarat că la masa discuțiilor s-a găsit soluția pentru o situație care a stârnit multă tevatură în trecut. Mai exact, Primăria face reparațiile, iar costurilor vor fi facturate apoi către ACET, care va plăti în foarte scurt timp, poate chiar în aceeași zi.
”Primăria Suceava, prin Serviciul Administrare Străzi, începe, pe cartiere, să acopere toate găurile neasfaltate ca urmare a intervențiilor celor de la ACET. Primăria facturează către cei de la ACET, iar cei de la ACET plătesc în aceeași zi. Administratorul public Irina Vasilciuc analizează acum dacă e posibil ca ACET să plătească direct constructorului astfel încât să nu mai implice și Primăria. Este un lucru care a stârnit multă vâlvă în trecut care a fost deblocat în cinci zile de către primarul Vasile Rîmbu”, a spus Cușnir.
Consilierul local PSD a mai precizat că ACET-ul este pe lista societăților la care Primăria Suceava are datorii, iar suma nu e deloc neglijabilă.

Gropile rămase după avarii la rețelele ACET vor fi reparate începând de luni, pe cartiere
Gropile rămase după avarii la rețelele ACET vor fi reparate începând de luni, pe cartiere
Gropile rămase după avarii la rețelele ACET vor fi reparate începând de luni, pe cartiere
Gropile rămase după avarii la rețelele ACET vor fi reparate începând de luni, pe cartiere

Recomandări

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Spectacole cu drone, cu lasere și lumini, la revelionul Sucevei, pentru care s-au alocat aproximativ 150.000 de euro

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic