Ministerul Afacerilor Interne a semnat, vineri, un acord de grant de 400.600 de dolari cu Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a SUA, pentru finanțarea unui studiu de fezabilitate care va evalua situația MAI în vederea realizării și consolidării unui Centru de Date Integrat la nivelul instituției.
Acordul de grant a fost semnat de secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Bogdan Tohăneanu și directorul regional al Agenției pentru Comerț și Dezvoltare a SUA, Carl B. Kress.
„Suma va fi folosită pentru finanțarea unui studiu de fezabilitate ce va fi derulat în vederea implementării unui proiect de anvergură, cel al realizării și consolidării unui Centru de Date Integrat la nivelul MAI. Studiul de fezabilitate va evalua situația existentă la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, urmând a analiza posibilele soluții tehnice și a stabili resursele necesare în vederea elaborării unui proiect de integrare a centrelor de date independente, existente la acest moment în cadrul instituției”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Secretarul de stat Bogdan Tohăneanu consideră că semnarea acordului reprezintă „un nou punct de reper și o dovadă în plus a relațiilor excelente dintre Guvernul României și cel al Statelor Unite ale Americii”.
Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a SUA și Secretariatul General al Guvernului au semnat anterior un acord de finanțare pentru un studiu de fezabilitate a unui proiect de gestionare a datelor având ca obiectiv implementarea soluțiilor IT&C moderne, pentru eficientizarea proceselor legislative din România.
Finanțarea va permite Secretariatului General să stabilească fezabilitatea economică, tehnică și financiară a implementării unui sistem modern de gestionare a datelor, care să permită instituțiilor guvernamentale din România să optimizeze procesul legislativ.
Acest proiect va ajuta la perfecționarea organizării documentației și corespondenței legate de toate aspectele procesului legislativ, incluzând o transparență crescută pe întregul parcurs al acestui proces, precum și sporirea securității informațiilor și a capacității de recuperare a datelor.
Implementarea programului de înființare a Centrului de Date Integrat al MAI are ca scop crearea unei noi platforme IT pe care vor „migra” toate centrele de date independente existente în cadrul structurilor ministerului, aceasta urmând a găzdui totodată și sistemele informatice critice, a precizat sursa citată.
„Platforma va furniza și funcționalități de tip «Back-up» și «Disaster Recovery», necesare în contextul gestionării de către structurile MAI a unui volum de date semnificativ și de o importanță deosebită atât pentru instituțiile publice și private, cât și pentru cetățeni. Operaționalizarea Centrului de Date Integrat al MAI va crește gradul de fiabilitate și siguranță a schimburilor de informații, realizate atât la nivel național, între structurile MAI, precum și în cadrul de cooperare internațional, prin mecanismele de securitate și de aplicare a legii în care România este membră”, se arată în comunicat.
Potrivit MAI, realizarea Centrului de Date Integrat a devenit o necesitate, în contextul dezvoltării de subsisteme IT și de baze de date specifice din ce în ce mai complexe la nivelul tuturor structurilor ministerului.